Din ce în ce mai puţini copii citesc şi este din ce în ce mai dificil să îi convingem să o facă. Cu toate astea părinţii nu trebuie să dezarmeze şi să insiste să-şi convingă copii că cititul este o pură plăcere.
Iată câteva metode prin care îi putem determina pe copii să se apuce de citit:
1. Citeşte-mi o poveste. Cititul împreună cu copilul nostru este un bun început pentru a-i dezvolta acestuia plăcerea lecturii.
2. Dincolo de cărţi. Chiar jocurile video, revistele sau benzile desenate sunt o bună ocazie pentru exerciţiul cititului. O altă metodă este să jucăm jocuri care necesită cititul instrucţiunilor, cititul subtitrărilor filmelor sau desenelor animate.
3. Cititul trebuie să fie o plăcere pentru toată lumea. Pe măsură ce le citim poveşti copiilor trebuie să îi implicăm punându-le întrebări despre acţiunea istorisirii.
4. Uite ce-am făcut! O altă metodă care are succes este instituirea unui tabel în care trecem numărul de pagini, poveşti, sau cărţi citite, pentru stabilirea unui "record" care, bineînţeles, trebuie recompensat. Totodată copiilor trebuie să li se pună la dispoziţie cărţi din mai multe domenii, pe lângă poveşti, ca de pildă cărţile pe teme ştiinţifice pentru cei mici.
5. Vreau cartea acesta! Cititul trebuie să fie o alegere liberă nu o corvoadă. Copii trebuie să poată avea posibilitatea de a alege ce să citească. Este bine să le sugerăm diverse lecturi dar nu trebuie să îi obligăm.
6. Să avem o temă de conversaţie. Cititul nu trebuie să se oprească în momentul când punem cartea jos. Putem să începem o conversaţie pe tema cărţii respective, eventual să facem comparaţii între evenimentele din poveste şi cele de zi cu zi.
7. Ce oră este? Copii, indiferent de cât de motivaţi sunt să citească, nu o vor face dacă nu este acea oră dedicată acestei activităţi. Dacă dedicam o anumită perioadă din zi cititului şi nu un momet strecurat între alte activităţi, mesajul pe care îl vor recepţiona copii este acela că cititul este o activitate importantă şi ceva ce le va plăcea.