x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cum se face implantul de păr

Cum se face implantul de păr

de Florin Condurateanu    |    10 Iun 2019   •   18:50
Cum se face implantul de păr
Sursa foto: AND-ONE/Getty Images/iStockphoto

Pierderea părului de pe cap, cu alte cuvinte chelia, i-a necăjit pe mulţi bărbaţi, care considerau că această calviţie îi urâţeşte. Dar moda actuală a mai domolit oftatul bărbaţilor cu chelie: de la tineri la maturi, obişnuiesc să se radă pe cap.

 

Plutesc în continuare semne de întrebare cu privire la calviţie. Unii specialişti susţin că pierderea părului are şi cauze endocrine, adică glandele au un amestec. Dar nu s-au limpezit aceste aspecte. Oricum, componenta genetică nu este contestată, există o predispoziţie din familie pentru chelire. Pentru golirea scalpului de păr există şi soluţia implantului. Nu este o intervenţie uşoară, sunt manevre chirurgicale complexe. Medicii de chirurgie estetică şi reparatorie recunosc că exemplul de implant de păr reuşit este fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi. Se recoltează fâşii lungi şi înguste de piele cu păr de la tâmple şi de la ceafă, acolo unde chelirea acţionează mai puţin. Apoi aceste porţiuni sunt micşorate, chirurgul estetician taie primele fâşii până la bucăţele de 2-3 centimetri, care conţin câteva fire de păr. Urmează etapa migăloasă de a coase aceste fragmente conţinând câteva fire de păr pe creştetul capului. Astfel dispare chelia, înlocuită de fâşiile cu păr prelevate. Această implantare de păr este plătită de cel operat: fiind considerată operaţie estetică, nu se susţine de asigurarea de sănătate.

 

În firele de păr există celule care cresc repede, de aceea părul se lungeşte, trebuie tuns. Este motivul pentru care în perioada de terapie cu citostatice, temporar pacientul pierde părul. Medicamentele citostatice distrug celulele cu creştere, înmulţire rapidă, atacă deci tumorile, dar ca efect secundar şi componentele părului sunt afectate. Părul revine însă după terminarea terapiei cu citostatice.

×