Am trait deja acest moment. Locul acesta mi se pare foarte cunoscut desi nu am fost niciodata acolo. Am mai avut aceasta discutie. Sunt senzatii neasteptate de deja vu pe care le au aproape 60%-70% dintre oameni.
Persoanele care au senzatia de deja vu nu inseamna ca au puteri supranaturale sau ca au probleme psihice. Chiar daca senzatia de deja vu este perceputa ca un sentiment ciudat sau ca o iluzie ca am vazut sau am trait deja o experienta cu care ne intalnim pentru prima data, acest fenomen este firesc, ne asigura psihologul Cristiana Hurduc. Din pacate, este greu de studiat, pentru ca apare spontan, fara a avea control asupra sentimentului si fara nici un semn prevestitor. De aceea, este practic imposibil de surprins exact momentul aparitiei senzatiei respective. Astfel, studiile existente se bazeaza pe declaratiile subiectilor dupa manifestarea fenomenului.Parapsihologie sau psihologie
Mai multe stiinte au abordat fenomenul tocmai in incercarea de a gasi o explicatie cu certitudine a cauzelor. Initial, deja vu-ul a fost considerat un fenomen parapsihologic si primii care au emis o teorie privind cauzele acestuia au fost parapsihologii. Potrivit acestora, fenomenul de deja vu provine din perceptia extrasenzoriala. Pe de alta parte, din perspectiva celor care cred in reincarnarea sufletului, senzatia de deja vu este considerata o repetare a unei intamplari pe care persoana respectiva a trait-o intr-o alta viata. Explicatia aceasta se poate aplica mai ales in cazul fenomenului de deja visite. Aceasta este o senzatie traita de o persoana care ajunge intr-un loc unde nu a mai fost niciodata, dar are impresia ca locul respectiv ii este cunoscut, ca a mai fost acolo. La randul lor, psihologii si neurologii pun sentimentul de deja vu pe seama unui scurtcircuit la nivelul creierului. "Emisferele cerebrale sunt asaltate in permanenta de stimuli prin toate caile senzoriale. Cand apare senzatia de deja vu, o emisfera cerebrala percepe acesti stimuli cu cateva fractiuni de secunda inaintea celeilalte emisfere. Si atunci, in prima emisfera se formeaza deja o imagine care este perceputa inainte de a se forma si in cealalta emisfera. Astfel avem senzatia ca ne aducem aminte de un moment pe care l-am mai trait", explica psihologul Cristiana Hurduc. In teoria marelui psihanalist Carl Gustav Jung, deja vu-ul este un produs al subconstientului colectiv. Potrivit acestuia exista modele comune tuturor oamenilor (modelul mamei, modelul tatalui, modelul eroului), care formeaza subconstientul colectiv. Atunci cand o persoana activeaza amintiri, informatii din memoria colectiva se produce fenomenul de deja vu. Jung insusi a avut multe experiente de deja vu, mai ales cu prilejul unei calatorii in Africa, el fiind nascut in Elvetia. Cele mai recente cercetari de fizica cuantica au mers mai departe. Sustinand ca exista mai multe universuri paralele cu care noi interactionam pe rand sau simultan, cercetatorii au ajuns la concluzia ca deja vu-ul s-ar datora fluxurilor informationale la care avem acces in diverse universuri paralele.Amintiri vagi
VCL-CHRIS RYAN/TAXI/GETTY/GULIVER |
Citește pe Antena3.ro
|
Sfatul psihologuluiSentimentul ca am mai trait o data un anumit moment nu trebuie sa ne sperie. Este ceva firesc si nu are cum sa ne afecteze negativ, ne asigura psihologul Cristiana Hurduc. Oricum, nu trebuie sa ne cenzuram trairile. Sa fim deschisi in abordarea acestui fenomen si sa lasam sa ni se intample asemenea experiente, care sunt unice. Unele studii au aratat ca persoanele care traiesc frecvent sentimentul de deja vu sunt fie extrem de extenuate, fie sunt foarte relaxate. Fenomenul apare mai des la aceste extreme, dar se poate intampla oriunde, intr-o calatorie, in birou, in timpul unei discutii cu o persoana etc. |
|
ORIGINE. Fenomenul de deja vu a fost descris pentru prima data de francezul Emil Boirac. Denumirea de "deja vu" (deja vazut) dateaza din anul 1876, fiind considerat inca de atunci un sentiment straniu. Termenul in franceza deja vu este utilizat pentru a desemna acest fenomen peste tot in lume pana in zilele noastre.
|