Indragita protagonista din 'Mic dejun la Tiffany', Audrey Hepburn, era celebra pentru figura ei mignona, dar frumusetea sa fizica ascundea grave probleme de sanatate, care i-au si grabit decesul la numai 63 de ani, informeaza Agerpres. Malnutritia si foamea de care a suferit in copilarile, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si-au spus cuvantul atat asupra aspectului ei fizic, cat si asupra sanatatii, celebra actrita confruntandu-se de timpuriu cu anemia, probleme respiratorii, icterul si afectiuni ale sangelui, dupa cum reiese dintr-o recenta carte intitulata The Epigenetics Revolution, aparuta sub semnatura dr. Nessa Carey. Potrivit autoarei volumului, malnutritia a dus la modificarea genelor viitorului star de cinema. In opinia acesteia, alimentatia proasta si modificarile genetice s-ar putea afla la originea epidemiei de diabet zaharat si de obezitate din zilele noastre, dupa cum relata luni The Daily Mail. Astfel, malnutritia in copilarie este asociata ischemiei cardiace din cauza modificarilor la nivelul metabolismului.
Mai mult, studii recente au aratat ca o dieta dezechilibrata a parintilor poate avea o influenta majora asupra copiilor. Daca o mama, bunaoara, va fi suferit de foame in timpul sarcinii, copilul pe care il va aduce pe lume este susceptibil sa fie supraponderal. Aici se declanseaza, conform expertilor, mecanismul de supravietuire: organismul viitorului nou-nascut se pregateste sa apara intr-o lume in care domina foamea. De aceea, grasimea se depune activ in organismul sau.
O echipa de cercetatori de la Cambridge a mers mai departe si a aratat ca la copiii ale caror mame nu s-au alimentat in mod corespunzator in perioada sarcinii se constata modificari la nivelul genei Hnf4a, ceea ce creste riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip II, boli de inima si cancer. Aceasta gena joaca un rol-cheie in ceea ce priveste controlul pancreasului si al cantitatii de insulina produsa de acesta. Atunci cand alimentatia este proasta, activitatea acestei gene scade.