Deosebiri între foamea fiziologică și foamea emoțională

„Putem mânca emoțional chiar și un măr, un aliment considerat sănătos. Contează însă mult funcția pe care acest act o îndeplinește: liniștirea foamei fiziologice sau liniștirea foamei emoționale. Oamenii pot mânca emoțional în drum spre un interviu pentru un nou loc de muncă, în metrou, la restaurant, în timp ce sunt la masă cu familia sau cu prietenii. Practic, indivizii respectivi încearcă să-și regleze sistemul emoțional prin intermediul alimentelor aflate la îndemână”, apreciază psihoterapeuta Ancuța Coman-Boldișteanu în studiul „Emoții în farfurie” (Editura Trei, 2023). 

Noduri (emoționale) și semne

Și în acest fel sistemul emoțional se reglează, ori dimpotrivă? „Depinde, motivele pentru care mâncăm emoțional sunt extrem de variate: stres, tristețe, singurătate, plictiseală, nevoie de intimidate etc.”. Altfel spus, nimic de bine. „Nu neapărat, poți mânca emoțional și pe fondul unei prelungite stări de bine. Dar să vă spun mai bine cu puteți observa că vă confruntați cu mâncatul emoțional, semnele sunt ușor de recunoscut”. Mai exact? „Te surprinzi ronțăind tot felul de alimente de-a lungul zilei; te însoțești deseori de mâncare atunci când vizionezi un film; faci drumuri dese la frigider; mănânci mai mult decât ai nevoie (supraalimentare); parcă ți-e greu să închei ziua cu o cină și atât, așa că mai mănânci ceva după, chiar și un măr sau un iaurt; simți nevoia să mănânci dulce aproape după fiecare masă; îți este greu să nu mănânci într-un context în care mâncarea este prezentă, chiar dacă ai mâncat nu cu mult timp în urmă”.

Hrănirea, ca formă a bucuriei

Și un exemplu marca Ancuța Coman-Boldișteanu: „Îmi amintesc de primul meu interviu de angajare. După ce s-a încheiat și am simțit că a fost bine, că sunt șanse mari să fiu acceptată, m-am oprit direct la shaormeria din colțul străzii. Am vrut să mă recompensez. Am făcut asta și după celelalte două interviuri pentru același post. Am fost acceptată. M-am recompensat din nou. Nu am știut cum altfel să trăiesc bucuria la 22 de ani, așa că am mâncat emoțional”.

Vinovăție și rușine

„O nevoie și mai efervescentă pentru căutarea alinării - a urmat psihoterapeuta - se poate manifesta prin mâncatul compulsiv. Spre deosebire de mâncatul emoțional, acesta se caracterizează prin faptul că de cele mai multe ori persoana cu pricina mănâncă pe ascuns, departe de privirile celorlalți. Nu mai vorbim în acest caz despre un măr, ci despre cantități mari de mâncare - la o singură masă poate fi consumat necesarul caloric pentru întreaga zi sau chiar mai mult. Persoana respectivă mănâncă până la apariția senzației de rău fizic, apoi e asaltată de sentimente de vinovăție și de rușine (care pot fi prezente și în cazul mâncatului emoțional)”.

Cum începe totul (și cum se sfârșește)

Atenție! „Mâncatul emoțional poate duce în timp la cel compulsiv, iar cel compulsiv poate duce la bulimie nervoasă. Atât mâncatul compulsiv, cât și bulimia nervoasă sunt considerate tulburări de alimentație - a mai menționat Ancuța Coman-Boldișteanu. Iată cum descrie mâncatul compulsiv Cristopher G. Fairbun (în cartea sa «Gata cu mâncatul impulsiv»): „Totul începe cu gândul la mâncarea pe care mi-o refuz atunci când sunt la dietă. Acesta se preface în curând într-o dorință puternică de a mânca. Prima dată mâncatul este o ușurare și un confort și mă simt chiar euforic/ă. Dar, după aceea, nu mă mai pot opri. Mănânc și mănânc până sunt absolut plin/ă. Apoi mă simt vinovat/ă și furios/furioasă”.

„Mâncatul emoțional înseamnă folosirea alimentelor pentru a-ți liniști emoțiile”, Michelle May, psihoterapeută

„Mâncatul emoțional poate duce în timp la cel compulsiv, iar cel compulsiv poate duce la bulimie nervoasă”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută

„Totul începe cu gândul la mâncarea pe care mi-o refuz atunci când sunt la dietă. Acesta se preface în curând într-o dorință puternică de a mânca”, Cristopher G. Fairbun, psihiatru