Azotul, E 941, este un aditiv natural
Doi dintre aditivii alimentari folosiţi pentru acest desert pot provoca probleme ale tractusului digestiv, de la greaţă până la cancer gastric.
Budinca “caffe frappe” Ehrmann are în compoziţie următoarele ingrediente, după cum rezultă din citirea etichetei: “60% lapte degresat, 20% frişcă din lapte, sirop din glucoză, zer, zahăr, amidon modificat din porumb (unul dintre E 1410/E 1420/E 1414/E 1440), caramel (unul dintre E 150a/E 150b/E 150c/E 150d), 0,3% extract din cafea, praf de cacao, gelatină, gelifiant: caragenan – E 407 şi gumă de guar – E 412, emulsificator: esteri glicerici ai acidului lactic cu acizi graşi – E 472b, azot E 941, arome identic naturale (n.r. – artificiale)”. 100 de grame de budincă vor aduce un aport caloric de 494 kj/118 kcal, 2.6 g proteine, 16 g glucide, 4,8 g grăsime.
Analiză. Produsul analizat este un desert cu un exces de glucide cu index glicemic ridicat (sirop de glucoză, zahăr). Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne atrage atenţia că budinca are un conţinut relativ ridicat de grăsimi saturate de origine animală (frişcă din lapte) şi o serie de aditivi alimentari. Dintre aceştia, caragenanul produce cele mai multe efecte adverse, fiind considerat vinovat pentru apariţia ulcerului gastric. Persoanele sensibile pot ajunge chiar la cancer al tractusului digestiv. Probleme intestinale produce şi guma de guar, acestea manifestându-se prin balonări, stări de vomă, crampe, greaţă.
Concluzii. Produsul poate fi consumat cu moderaţie de persoanele sănătoase şi active fizic. Persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, hepatice şi renale vor evita consumul, ne explică specialistul nostru. Cei cu intoleranţă la lactoză îl vor testa înainte de a-l consuma, pentru a vedea care este reacţia organismului. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant atunci când vor hotărî să consume budinca analizată.