x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Dulcele preferat de creier

Dulcele preferat de creier

de Georgeta Licsandru    |    01 Mar 2008   •   00:00
Dulcele preferat de creier

Ciocolata neagră, cea care conţine minimum 70% ca­cao, ajută creierul să scape de presiunea stresului continuu. Trebuie consumată însă cu moderaţie, 100 g ciocolată conţinând 531 de ca­lorii.

Ciocolata neagră, cea care conţine minimum 70% ca­cao, ajută creierul să scape de presiunea stresului continuu. Trebuie consumată însă cu moderaţie, 100 g ciocolată conţinând 531 de ca­lorii.

 

Creierului uman îi place dulcele. Aşa se explică de ce apelăm la ciocolată atunci când avem o stare proastă. “Ciocolata contribuie la producerea în creier a serotoninei şi dopaminei. Aceste substanţe au efect euforizant, fiind asociate cu starea de bună dispoziţie. Când creierul produce serotonină, starea de tensiune dispare. Atunci când este produsă dopamina, este stimulată capacitatea de acţiune. S-a demonstrat că nivelul scăzut al acestor substanţe este una dintre cauzele depresiei, anxietăţii şi insomniei”, arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

În acelaşi timp, ciocolata amăruie este dulcele preferat şi de inimă. Cio­colata are acţiune benefică asu­pra sistemului cardiovascular, a arătat un studiu prezentat anul trecut la Congresul european de cardiologie de la Viena. Potrivit studiului, ciocolata amăruie stimulează circulaţia sangvină, deoarece conţine nişte substanţe cu efect anticoagulant. Datorită proprietăţilor anticoagulante, ciocolata este numită uneori “aspirina dulce”.

 

CACAO. Ciocolata reduce ris­cul afecţiunilor cardiovasculare şi al celor neurodegenerative cu o condiţie: să conţină minimum 70% cacao, şi nu înlocuitori de unt de cacao. Numai astfel ciocolata este o sursă bună de flavonoide, substanţe cu proprietăţi antioxidante. Flavo­noi­dele împiedică depunerile de gră­simi pe pereţii vaselor sangvine. Studiile au arătat, de asemenea, că flavonoidele din cacao previn îm­bătrânirea precoce. Unicul dezavantaj al ciocolatei sunt caloriile: 531/100 g. De aceea nu e bine să mâncăm mai mult de 10-20 g ciocolată zilnic.

Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne atrage atenţia asupra sortimentelor de ciocolată în care sunt folosiţi înlocuitorii de unt de cacao. “Aceştia sunt de fapt grăsimi hidrogenate şi parţial hidrogenate, care favorizează apariţia aterosclerozei şi a bolilor cardiovasculare.”

 

Consum

Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne spune că pofta de dul­ce este normală atât la copii, cât şi la adulţi. Nu este nici o pro­blemă dacă mâncăm un pătrăţel de ciocolată. Mai grav este dacă cele 10-20 g ciocolată care ne sunt permise se transformă într-o tabletă întreagă. “Tendin­ţa de a mânca dulciuri în exces este una dintre manifestările stre­sului cronic, dar şi a unui stil de viaţă dezordonat. Pofta de dulce poate însă să fie şi un semnal al unor tulburări metabolice, care pot prevesti apariţia diabe­tului zaharat de tip II. Dacă avem poftă de ceva dulce imediat ce ne-am ridicat de la masă, putem lua suplimente nutritive pe bază de crom. Cromul favorizează transferul glucozei din sânge în celule şi este folosit în asimilarea carbohidraţilor”, arată specialistul nostru.

 

georgeta.licsandru@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: ciocolata alimentaţie sănătoasă