x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Exersează-ţi corect abdomenul

Exersează-ţi corect abdomenul

de Andrada Floria    |    26 Feb 2008   •   00:00

Este foarte important ca exerciţiile pentru zona abdomenului să fie realizate corect, ne atrage atenţia antrenorul de fitness Luiza Bucur, de la Naţional Fitness Center (Stadionul Progresul).

Este foarte important ca exerciţiile pentru zona abdomenului să fie realizate corect, ne atrage atenţia antrenorul de fitness Luiza Bucur, de la Naţional Fitness Center (Stadionul Progresul). Cele mai eficiente exerciţii pentru tonifierea muşchilor abdominali sunt cele care nu presupun ridicarea completă a trunchiului de la sol. Poziţia corectă pentru abdomenele clasice este: culcat pe sol, cu genunchii uşor îndoiţi şi mâinile la ceafă şi coatele înapoi. Ridicarea trebuie să fie până la aproximativ 30 de grade de la sol. În momentul în care ne ridicăm de la sol, focalizarea contracţiilor trebuie să fie pe abdomen, privirea trebuie să fie mereu în tavan, bazi­nul pe sol. Este important ca, atunci când simţim că nu mai putem ridica trunchiul de la sol, să nu ne forţăm punând presiune pe ceafă. Mai bine facem o pauză de câteva secunde şi apoi reluăm exerciţiile. La mişcările cu picioarele ridicate, pentru muşchii inferiori ai abdomenului, mâinile trebuie să fie sub regiunea lombară, pentru protecţia coloanei vertebrale. Pentru rezultate vizibile în timp scurt este nevoie ca fiecare exerciţiu să fie realizat în trei serii a câte 20 de repetări. 

 

Îi puteţi trimite specia­listului nostru întrebările şi părerile dumneavoastră în legătură cu exerciţiile fizice prezentate pe site-ul www.luiza-bucur.ro sau pe adresa de e-mail andrada.floria@jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: armonia trupului