Producătorul băuturii Dr Pepper ne păcăleşte de două ori. O dată că are în compoziţie extract de plante şi a doua oară că băutura este răcoritoare.
CE BEM, CE MÎNCĂMProducătorul băuturii Dr Pepper ne păcăleşte de două ori. O dată că are în compoziţie extract de plante şi a doua oară că băutura este răcoritoare.
Dr Pepper este o băutură răcoritoare care ne păcăleşte că are în compoziţie extract de plante. În schimb, are un exces de zaharuri rafinate cu index glicemic foarte ridicat, care forţează pancreasul endocrin să secrete o cantitate foarte mare de insulină. Prof. dr Gh. Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune că băutura are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat. Valoarea biologică este scăzută şi de prezenţa aditivilor: caramel de sulfit de sodiu E150b, benzoat de sodiu E211, E338 acid fosforic. Colorantul E150b poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare.
Conservantul E211, unul dintre cei mai periculoşi aditivi aliementari, fiind incriminat pentru apariţia cancerului, produce mutaţii ale ADN.
Cofeină
Specialistul atrage atenţia că, fiind neuroexcitator indirect, cofeina nu este indicată copiilor sau persoanelor iritabile sau cu anumite afecţiuni neuropsihiatrice. Cofeina este şi motivul pentru care această băutură nu are ce căuta în magazinele din incinta unităţilor de învăţămînt.
Concluzii
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu afecţiuni neurodegenerative şi neuropshiatrice, persoanelor cu maladii cardiovasculare şi cerebrovasculare, celor cu boli hepatice, supraponderalilor, obezilor, persoanelor cu densitate osoasă scăzută, celor cu maladii dermatologice, inclusiv celulita, celor cu afecţiuni stomatologice. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide conţinută de produs. (Cristina Andreea Călin)
Ingrediente
Apă carbonatată, sirop de glucoză, fructoză, zahăr, colorant E150b, acid fosforic E338, arome, conservant E211, aromă (cofeină). Conţine cofeină. Valoare energetică 174 kj/42 kcal, carbohidraţi 10 g.