x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Fără tărguri in Mehedinţi

Fără tărguri in Mehedinţi

de Cristina Andreea Calin Publicat la 12 Dec 2007 00:00 Modificat la 12 Dec 2007 00:00

Cinci tărguri din judeţul Mehedinţi rămăn inchise de Crăciun, intrucăt medicii veterinari nu le-au acordat autorizaţii de funcţionare. Purtătorul de cuvănt al Direcţiei Judeţene Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Traian Mariţoiu, a declarat că această situaţie este cauzată de dezinteresul manifestat de edilii comunelor, in perimetrul cărora au fost amplasate tărgurile, de a le dota corespunzător, conform legislaţiei europene.
"Din această cauză, mii de crescători nu-şi mai pot comercializa animalele. Mulţi preferă să le sacrifice in familie şi să văndă carnea la cunoştinţe, la preţuri reduse", a precizat Mariţoiu. Singurul tărg din Mehedinţi care a primit aviz din partea autorităţilor sanitar-veterinare se află in oraşul Strehaia, situat la 47 de kilometri de Drobeta Turnu Severin şi la peste 120 de kilometri faţă de zona montană a Mehedinţiului, unde, conform statisticilor, există un efectiv de porci disponibil de circa 40.000 de capete.

×
Subiecte în articol: bun de consum