Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cea mai bună strategie pentru combaterea deficitului de micronutrienţi este o dietă variată şi echilibrată, bogată in alimente naturale, precizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Cereale pentru micul dejun, imbogăţite cu vitamine şi minerale, biscuiţi cu adaos de vitamine, batoane nutritive sau băuturi energizante - toate acestea sunt reunite sub un singur nume: alimente fortificate. "Fortificarea inseamnă creşterea deliberată a conţinutului de nutrienţi esenţiali (vitamine, minerale) in alimente pentru a imbunătăţi calitatea nutriţională a acestora şi a aduce beneficii asupra sănătăţii. Totuşi, cea mai bună strategie pentru combaterea deficitului de micronutrienţi este o dietă variată şi echilibrată, bogată in alimente naturale", precizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Fierul şi iodul
Fortificarea poate imbrăca mai multe forme: fortificare universală, fortificare ţintită, de market sau domestică. In primul rănd insă vorbim despre fortificarea universală sau de masă. Aceasta se referă la adaosul unuia sau mai multor nutrienţi in alimentele consumate frecvent de intreaga populaţie. Este cazul cerealelor pentru micul dejun, imbogăţite cu vitamine şi minerale, sau al sării, care a devenit cărăuş universal de iod. "In cazul fierului introdus in făină, despre care s-a tot discutat in ultima vreme, lucrurile sunt mai nuanţate. Pe de o parte, nu se poate face fortificarea universală a făinii cu fier, pentru că există persoane care nu au voie să consume fier: bolnavii cu hepatită acută sau cronică, bolnavii cu hemocromatoză, al căror metabolism acumulează fierul. Pe de altă parte, fortifierea făinii din măciniş integral sau neagră este o greşeală. Această făină conţine fitaţi care interferează cu absorbţia fierului. Grav este şi cănd fierul acesta se intălneşte cu grăsimi pe care le peroxidează. Grăsimile peroxidate generează radicali liberi, unele dintre cele mai nocive substanţe pentru organism. Fierul nu este ca iodul din sare, fierul este foarte periculos mai ales dacă nu se găseşte intr-o formă organică. Formele organice de fier sunt scumpe şi trebuie dozate cu foarte mare atenţie. Excesul de fier este la fel de periculos ca şi carenţele", este de părere prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.
Făina de grău este materia primă pentru fabricarea multor alimente: păine şi produse de panificaţie, produse de patiserie, cofetărie, snacks-uri, biscuiţi etc. Pe lăngă făină, in aceste produse sunt folosite şi alte ingrediente şi aditivi alimentari. Fierul poate interacţiona cu acestea determinănd modificări de gust şi de culoare, modificarea toxicităţii aditivilor alimentari adăugaţi sau scăderea eficacităţii vitaminelor şi mineralelor din produsul respectiv. Un prim exemplu este iodul. Avănd in vedere că in ţara noastră sarea este fortificată universal cu iod, există riscul interacţiunii fierului cu iodul din sare. Fierul interacţionează cu iodul, dar şi cu vitamina A, distrugăndu-le. "Trebuie să avem grijă cu fortificarea. Numai dacă ţinem cont că, la nivel mondial, miliarde de oameni sunt afectaţi de carenţe nutriţionale. Două miliarde de persoane suferă de anemie prin deficit de fier, două miliarde au deficit de iod, 250 de milioane de persoane au carenţe de vitamina A", ne atrage atenţia specialistul nostru.
Dezechilibre nutriţionale
Fortificarea este catalogată de mulţi specialişti drept o intervenţie care dezechilibrează profilul nutriţional al alimentelor.
Citește pe Antena3.ro
Vitaminele şi mineralele adăugate artificial intr-un produs işi schimbă valoarea biologică şi nu se mai asimilează la fel de uşor.
"De fapt, ce facem prin fortificare? In primă fază scoatem din grău tot şi obţinem făină albă, aruncăm şi fierul o dată cu tărăţele.
Prin fortificare introducem noi alt fier, de cele mai multe ori de calitate proastă. Una este să luăm fierul din făina integrală, alta este să consumăm fier anorganic, adăugat in făina albă dezechilibrată nutriţional", arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.
ŢINTITĂ. In afara fortificării universale există aşa-numita fortificare ţintită. Aceasta inseamnă adaosul de vitamine sau minerale in alimente destinate unei anumite categorii de persoane. Din această grupă fac parte: hrana complementară pentru copiii inţărcaţi, alimentele destinate femeilor insărcinate sau celor care alăptează, cu adaos de acid folic sau acizi graşi esenţiali.
DE MARKET. La iniţiativa producătorilor, in alimentele procesate sunt adăugaţi unul sau mai mulţi nutrienţi. Aceasta este fortificarea de market, care trebuie să respecte dozele recomandate de vitamine şi minerale pentru a preveni riscul de consum excesiv. Pot fi imbogăţite cu micronutrienţi cerealele pentru micul dejun, băuturile, batoane nutritive.
IN CASĂ. Adăugarea micronutrienţilor la hrana preparată in casă, in special pentru copii, poartă numele de fortificare domestică sau comunitară. Aceasta se poate realiza utilizănd micronutrienţi sub formă de pudră, care se adaugă in alimente - fier incapsulat, tablete solubile cu micronutrienţi care se pot dizolva in apă şi care se consumă ca băutură.
ATENŢIE! "Organismul nu asimilează in orice raport micro şi macroelemente. Iată numai un exemplu: excesul de fosfor elimină calciul din organism. Prin adăugarea artificială de vitamine şi minerale in alimente, noi umblăm intr-o maşinărie extrem de complexă fără să conştientizăm că alimentul individual nu este atăt de important pe căt de importantă este dieta globală, asocierea alimentelor, varietatea şi calitatea acestora", ne spune prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.
Ştiaţi că
Pe piaţa romănească sunt numeroase produse cu adaos de vitamine (margarine, biscuiţi, sucuri, lapte), insă sunt alimente dezechilibrate nutriţional.
Cerealele pentru micul dejun trebuie să fie integrale, pentru a ne bucura de toate vitaminele şi mineralele pe care le conţin. Unele insă sunt amestecuri de cereale rafinate, glazurate. Degeaba eticheta lor conţine un şir de vitamine şi minerale, acestea sunt artificiale şi nu se găsesc in forma pe care organismul o asimilează cel mai bine.
