x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Hai la joaca!

16 Mai 2005   •   00:00

  • de STELUTA INDREI
  • ARMONIA TRUPULUI
  • Copilul care va fi obisnuit sa faca miscare va deveni un mare iubitor al activitatii fizice si va avea toate premisele unei vieti sanatoase. Pentru o dezvoltare armonioasa este ideal ca, in prima parte a copilariei, sa faci exercitii simple cu puiul tau. Unii specialisti recomanda gimnastica incepand din a doua sau a treia saptamana de viata, iar altii, dupa 3-4 luni. Exercitiile vor fi efectuate bland de catre mama si chiar insotite de cantec. Kinetoterapeutul Elena Caciulan de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului recomanda ca "exercitiile sa fie usor de realizat pentru mama si sa nu creeze disconfort copilului (miscari ale membrelor superioare si inferioare, exercitii de rostogolire, tarare). In primul an de viata, copilul ramane mult timp culcat. Mamele vor veghea ca aceasta pozitie sa fie corecta si sa nu favorizeze deformarea craniului, gatului sau trunchiului". Un exercitiu util este sa atarni in fata copilului jucarii stralucitoare sau zornaitoare, pe care el va incerca sa le atinga. O atentie deosebita trebuie acordata respiratiei. De aceea, trebuie sa eviti hainutele stranse pe corp si infasarea pruncului. "Aceasta impiedica nu numai miscarile spontane, ci si respiratia, circulatia sangelui sau digestia", este de parere Elena Caciulan. Baia zilnica se face nu doar in scop igienic, ci constituie un bun prilej de miscare, comunicare, joaca si calire a organismului. Inainte de baie ii vei face bebelusului un masaj cu uleiuri speciale. Miscarile vor fi efectuate cu blandete, in sus, intotdeauna in sensul circulatiei sangvine.

    Miscare in aer liber

    La varsta prescolara si scolara, in loc sa stea cu orele in fata televizorului sau calculatorului, copiii trebuie indemnati spre miscare in aer liber. Trebuie sa tii cont de faptul ca, pentru a-i face pe copii sa se miste, jocurile sunt cele mai captivante. De exemplu, un copil de 7 ani se va plictisi cu siguranta daca face jogging cu parintii. Nu acelasi lucru se intampla daca impreuna cu alti copii alearga jucandu-se "Leapsa", "Soarecele si pisica" etc. Jocurile cu mingea precum "Ratele si vanatorii" sau chiar fotbalul, in cazul baietilor, handbalul au efecte benefice asupra scolarilor. Foarte multe fetite sunt mari amatoare de sarituri cu coarda sau cu elasticul. Locurile de joaca din parcuri sau iesirile la padure reprezinta un bun prilej de invatare a deprinderilor de catarare, tarare, echilibru. Trebuie doar sa ii supraveghezi cu atentie pentru a nu se rani si pentru a-i invata cum sa se catere.

    Exercitii de noapte buna
    Inainte de culcare, aeriseste camera si improspateaza asternuturile copilului. Ridica pe rand bratele si picioarele copilului si lasa-le sa cada, spunandu-i sa dea impresia ca doarme. Spune-i sa traga aer pe nas, asaza mana pe abdomen si cand expira pe gura, cere-i sa-si umfle burtica. Repeta de doua-trei ori.
    Exercita o mica presiune cu podul palmei de-a lungul coloanei vertebrale, incepand de jos. Urca si coboara de mai multe ori. Indoaie picioarele copilului spre abdomen si spune-i sa le cuprinda cu mainile. Apoi intoarce-l incet la dreapta, la stanga, de cateva ori. Cere-i sa se opreasca pe partea lui preferata. Somn usor!

    ×
    Subiecte în articol: armonia trupului