x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Îmbogăţirea nutritivă a produselor alimentare

Îmbogăţirea nutritivă a produselor alimentare

de Dr. ing. Gabriela Berechet    |    04 Dec 2008   •   00:00
Îmbogăţirea nutritivă a produselor alimentare

Procesele de industrializare ale producţiei de alimente din ultimele decenii au condus invariabil la sărăcirea acestora de principii nutritive, mai ales cele cu rol biocatalitic.



În accepţiunea oamenilor de ştiinţă, îmbunătăţirea valorii nutritive a produselor alimentare presupune fie restabilirea concentraţiei naturale a componentelor, fie suplimentarea cu nutrienţi peste concentraţia naturală a produsului respectiv, fie îmbogăţirea în scopuri de sănătate publică.

CERINŢE
Cu certitudine, orice proiect de ameliorare a valorii nutritive a alimentelor trebuie să ţină cont de îndeplinirea simultană a următoarelor cerinţe: cercetări ştiinţifice amănunţite care să indice necesităţile populaţiei, alegerea acelor alimente la care se impune necesitatea îmbogăţirii valorii lor nutritive şi unde efectul este maxim, doza în care compusul nutritiv adăugat să fie eficace şi să nu fie nociv sănătăţii, compusul nutritiv adăugat să fie stabil pe parcursul prelucrării industriale, depozitării şi desfacerii produsului îmbogăţit, proprietăţile senzoriale ale produsului îmbogăţit să nu fie afectate, îmbogăţirea cu compuşi nutritivi să nu influenţeze mult preţul final al produsului şi nu în ultimul rând un control riguros al componentelor adăugate.
Acest ultim criteriu presupune existenţa unor laboratoare specializate, echipate cu aparatură şi tehnici de laborator performante care să poată sesiza orice încercare de fraudare a producătorului.
Un aspect important al îmbogăţirii valorii nutritive a produselor alimentare îl reprezintă alegerea alimentelor vectoare, adică a acelor alimente consumate de întreaga colectivitate, omogene şi stabile, care pot fi prelucrate şi obţinute în condiţii controlate (de exemplu, este atipic pentru consumatorii români consumul de acizi graşi mononesaturaţi din uleiul de măsline dacă este recomandat sub forma ingerării de pâine înmuiată în ulei de măsline fiindcă acest obicei gastronomic nu este caracteristic poporului nostru).
Trebuie menţionat că cercetătorii români de la Universitatea din Galaţi, prin profesorii Brad Segal, Gheorghe Costin, Rodica Segal, ca să menţionez doar câteva nume ilustre ale cercetării din industria alimentară, au fost pionierii aplicării tehnologiilor de fortifiere a produselor alimentare din România ca necesitate a industrializării alimentelor.

×
Subiecte în articol: bun de consum