22 februarie 2008
ETICHETARE. Consumatorii europeni sunt mai interesaţi de informaţiile prelucrate despre industria alimentară decât de cele legate de grăsimi, zahăr şi cu privire la calorii, potrivit unui sondaj realizat de Mintel. Mai mult de 80% din persoanele intervievate au declarat că acordă o atenţie deosebită informaţiilor generale întrucât li se par mult mai utile. Rezultatele cercetărilor sunt îngrijorătoare, întrucât la ora actuală industria alimentară din UE depune eforturi considerabile pentru o informare cât mai corectă a consumatorilor în ceea ce priveşte produsele alimentare din punct de vedere al caloriilor, al valorilor nutriţionale şi al altor aspecte de acest gen.
NEREGULI. Inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Iaşi au retras în ultima săptămână trei tone de măsline din vitrinele magazinelor şi hipermarketurilor din municipiul reşedinţă. Şeful Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorului (IRPC) Iaşi, Valerian Sălăvăstru, a declarat că inspectorii au amendat cu 10.000 de lei agenţii economici care comercializau măsline fără afişarea producătorului sau a provenienţei acestora. "La Mercur Mary şi Kaufland Iaşi erau măsline expuse la vânzare fără a fi însoţite de etichetă sau ambalaj pe care să fie trecute denumirea produsului, lista de ingrediente, denumirea şi adresa ambalatorului, importatorului, valabilitate", a zis Sălăvăstru.
Citește pe Antena3.ro