x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

29 Feb 2008   •   00:00

29 februarie 2008



ALERGII. "Jurnalul pentru agricultură şi chimie alimentară" va publica un nou studiu cu privire la un proces inovator care ajută la reducerea alergenilor din ouă. Industria alimentară aşteaptă cu mare succes rezultatele cercetării, având în vedere că în lume sunt foarte multe persoane care suferă de alergie la ouă şi nu se pot bucura de produse în care acestea sunt prezente. Studiul a fost realizat de chimişti din Gemania şi din Elveţia şi a constat în cercetarea a nouă etape la care sunt expuse ouăle proaspete. Pentru a împiedica apariţia alergenilor din ouă, medicii le-au trecut prin temperaturi foarte înalte şi enzime. În final rezultă un produs de 100 de ori mai puţin alergen.


OBEZITATE. Şoarecii hrăniţi cu extract de fructe de pădure au scăzut în greutate de zece ori mai repede decât cei care au urmat o dietă obişnuită, arată un grup de cercetători din Noua Zeelandă şi Marea Britanie. Aceştia au legat rezultatele studiului de senzaţia de saţietate care se dezvoltă mult mai repede atunci când se consumă fructe de pădure. Cercetătorii speră să obţină aceleaşi rezultate şi la oameni. Dacă acest lucru se va întâmpla, nu va mai dura mult până la apariţia unui medicament împotriva obezităţii.


SOLUŢIE. Guma de mestecat poate fi folosită de medici ca pansament după operaţiile gastrointestinale, a declarat un grup de medici. Ei cred că aceasta este cea mai simplă soluţie pentru tratarea stomacului după ce acesta a suferit o intervenţie chirurgicală. Studiul a fost realizat pe 102 pacienţi, cărora li s-au administrat câte cinci gume de mestecat pe zi după ce au fost operaţi. Medicii cred că în felul acesta se stimulează glandele salivare şi funcţionarea ficatului. 51 dintre pacienţii trataţi în acest mod revoluţionar s-au vindecat mult mai repede decât era obişnuit în astfel de cazuri.

×
Subiecte în articol: bun de consum