x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Nicoleta Catana    |    29 Mar 2008   •   00:00

28 martie 2008



MULŢUMITOR. Comisia Europeană (CE) este "satisfăcută" de măsurile suplimentare luate de autorităţile italiene privind retragerea de pe piaţă a loturilor de brânză mozzarella suspecte de a fi contaminate cu dioxină din regiunea Campania, a declarat Nina Papadoulaki, purtător de cuvânt al comisarului european pentru sănătate. CE nu consideră în momentul de faţă necesarăimpunerea unor măsuri de precauţie la nivel comunitar privind produsul în cauză. Ieri, guvernul italian anunţase că va lua măsurile solicitate de UE pentru a retrage de pe piaţă loturile de brânză mozzarella.


REGULĂ. Companiile din industria alimentară vor fi nevoite să aplice pe ambaleje un senzor cu ajutorul căruia să se poată măsura temperatura la care se află produsele reci, atât cele care se află în depozite, cât şi cele care se află pe piaţă. Conform companiei Madge Tech, acesta poate detecta dacă temperatura se schimbă până la o diferenţă de jumătate de grad şi poate fi setat să recunoască orice schimbare care se produce la fiecare cinci secunde din jumătate în jumătate de oră. Prin această măsură procesatorii urmăresc îmbunătăţirea gradului de temperatură, întrucât diferenţele bruşte pot distruge alimentele.


PERICOL DE ÎMBOLNĂVIRE. Administratia Federală pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a cerut producătorilor din Statele Unite ale Americii (SUA) să elimine din stocuri toate mostrele de cantalup, o varietate de pepene galben cu fructul turtit şi cu coaja groasă, care creşte în Honduras, întrucât există riscul îmbolnăvirii de salmonella. FDA va lua toate măsurile de prevenire a pericolului apariţiei maladiei.


MAI BUN. Amidonul provenit din mazărea furajeră ar putea fi o alternativă pentru înlocuirea celui modificat chimic, ceea ce ar veni în sprijinul industriei alimentare, fiind mai sănătos. La acestă concluzie au ajuns o echipă de cercetători de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, Polonia, care susţin că produsul poate fi folosit ca ingredient benefic sănătăţii pentru o varietate de aplicaţii culinare, inclusiv pentru producţia de panificaţie. Acesta este deja întrebuinţat la produsele îngheţate sau conservate. Mazărea furajeră este o plantă leguminoasă, ale cărei componente verzi sunt deja utilizate ca hrană pentru animale.

×
Subiecte în articol: bun de consum