x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    10 Apr 2008   •   00:00

10 aprilie 2008: 14 unităţi şcolare din Alba-Iulia sînt implicate în proiectul “Să învăţăm să mîncăm sănătos”, care a început la mijlocul lunii trecute şi se va încheia la data de 7 iunie

CAMPANIE. 14 unităţi şcolare din Alba-Iulia sînt implicate în proiectul “Să învăţăm să mîncăm sănătos”, care a început la mijlocul lunii trecute şi se va încheia la data de 7 iunie. Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii (7 aprilie), voluntarii implicaţi în acest proiect au împărţit gratuit locuitorilor din Alba-Iulia fructe şi miere. De asemenea, în şcolile participante la proiect au avut loc expoziţii culinare cu produse specifice unui stil de viaţă sănătos.

 

OUĂ. Oncologii americani le sfătuiesc pe femei să mănînce zilnic unul-două ouă pentru prevenirea cancerului mamar. Efectul anticancer al ouălor se datorează conţinutului în colină, o vitamină din complexul B, care asigură funcţionarea normală a celulelor. Un ou conţine 125,5 mg de colină, aproximativ un sfert din doza zilnică recomandată. Colina se găseşte în gălbenuşul de ou şi, în cantităţi mai mici, în ficat, grîu şi varză roşie.

 

SCORŢIŞOARĂ. Cîteva grame de scorţişoară adăugate în mîncare contribuie la prevenirea diabetului, afirmă cercetătorii Spitalului Universitar “Mas” din Malmo (Suedia). Participanţii la studiul suedez au primit în fiecare dimineaţă cîte o porţie de budincă de orez cu scorţişoară. “Nivelul glicemiei la persoanele care au primit zilnic cîteva grame de scor­ţi­şoară a fost mai mic decît la cele care n-au consumat deloc acest con­diment”, arată dr Johanna Hibowitz, coordonatorul studiului.

×
Subiecte în articol: alimentaţie sănătoasă