x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

12 Iul 2008   •   00:00
Info

12 iulie 2008:Preşedintele Industriei Lactatelor din Marea Britanie laudă eforturile producătorilor de a promova alimentele care au un potenţial nutritiv considerabil şi face apel ca munca depusă pînă acum să fie continuată şi pe viitor, deoarece rezultatele sînt din ce în ce mai bune

SUBSTITUT. Proteinele hidrolizate provenite de la speciile de peşte care trăiesc în Oceanul Pacific, whiting-ul, constituie o sursă de spumă mai bună decît serul de albumină de la bovine, potrivit unui studiu efectuat în Mexic. Acestea sînt utilizate destul de des în industria alimentară, cel mai des fiind folosite ca agent de menţinere a cărnii cît mai suculente şi umede. De asemenea, producătorii mai fac uz de proteinele hidrolizate şi în calitate de aditivi, în acest mod alimentele păstrîndu-se mai proaspete, fără însă a pune în pericol sănătatea consumatorilor.

 
APRECIERI. Preşedintele Industriei Lactatelor din Marea Britanie laudă eforturile producătorilor de a promova alimentele care au un potenţial nutritiv considerabil şi face apel ca munca depusă pînă acum să fie continuată şi pe viitor, deoarece rezultatele sînt din ce în ce mai bune. Îndemnurile vin ca urmare a creşterii alarmante a numărului de copii şi adolescenţi obezi, care tinde să devină din ce în ce mai mare. Proiectele sînt susţinute atît de producători, cît şi de consumatori, experţi în nutriţie şi de persoanele implicate în activităţi şcolare sportive. 


MEMORIE. Amestecul de acizi graşi omega 3 cu uridină şi colină poate îmbunătăţi procesul de funcţionare a memoriei, ceea ce presupune şi beneficii pentru bolnavii de Alzheimer, sugerează un studiu făcut pe raţe realizat în Chicago de cercetătorii de la Centrul de Boli Alzheimer. Oamenii de ştiinţă sînt de părere că rezultatele vor fi cu mult mai bune în cazul oamenilor, al căror creier este mai dezvoltat, dar şi din cauza faptului că sînt mult mai cooperativi la tratament decît animalele.  

 
EPIDEMIE. Numărul persoanelor din Statele Unite ale Americii care s-au îmbolnăvit de Salmonella în urma consumului de roşii este în creştere. Epidemia s-a declanşat în aprilie, iar de atunci 1.017 persoane au căzut victime ale maladiei. Medicii susţin că principala cauză a îmbolnăvirii este mîncarea servită în restaurante şi în celelalte locaţii de alimentaţie publică, dar şi consumul neigienic al tomatelor cumpărate din pieţe. Un reprezentant al Centrului de control şi prevenire a bolilor infecţioase din Statele Unite ale Americii a declarat că aceasta este cea mai mare epidemie care s-a declanşat pe teritoriul SUA.

×
Subiecte în articol: bun de consum