x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

04 Aug 2008   •   00:00

4 august 2008



NOU. Touchi, un extract fermentat din boabe de soia, care este folosit de zeci de ani în Japonia, China şi în alte ţări din Asia, ar putea fi disponibil şi pe teritoriul Uniunii Europene, dacă forul european va aproba acest lucru. Agenţia pentru Standarde Alimentare din Marea Britanie (FSA) şi-a dat deja acordul pentru utilizarea acestuia ca ingredient în suplimentele alimentare. Conform unor studii realizate de aceasta, touchi poate combate sindromul metabolic, toleranţa scăzută la lactoză, care poate determina apariţia obezităţii şi a diabetului tip 2. Pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, extractul a primit deja aprobarea ca fiind GRAS (recunoscut ca fiind sănătos). (Nicoleta Catană)

SOIA. Două componente pe bază de hormoni, provenite din soia, pot cauza modificări ireversibile în structura creierului, ca pubertatea prematură sau menopauza în cazul animalelor, conform cercetătorilor de la Universitatea din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. Testul este primul de acest gen realizat pînă acum, iar oamenii de ştiinţă spun că femelele pot fi foarte grav afectate în urma unor dereglări hormonale. Ei susţin că acestea se pot extinde pînă la creier, a cărui activitate poate fi dereglată dacă menopauza se declanşează prematur. Cercetătorii recomandă persoanelor de sex feminin să consume cît mai multă soia. (N.C.)

×
Subiecte în articol: bun de consum