6 octombrie 2008
SPERANŢÂ
Vitamina C poate reduce numărul celulelor moarte apărute în urma chimioterapiei cu 70%, arată un studiu realizat de americani. Rezultatele studiului vin după ce alte teste au arătat că, dimpotrivă, poate avea efecte negative asupra suferinzilor de cancer. Specialiştii spun că este posibil ca o doză prea mare de antioxidanţi să reducă din acţiunea benefică a acestora asupra organismului. Până când acest lucru se va stabili cu exactitate, aceştia ne sfătuiesc să consumăm vitaminele într-o proporţie echilibrată şi variată şi să recurgem la suplimentele alimentare pe bază de vitamine cât mai puţin posibil şi să avem o alimentaţie cât se poate mai echilibtrată. (N.C.)
CALORII
Produsele hipercalorice pot împiedica creierul să funcţioneze corect, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Winsconsin, SUA. Aceştia au arătat că în urma consumului de alimente cu foarte multe calorii se produce o inflamare a metabolismului, care pe lângă efectele negative asupra funcţiilor cerebrale duce la apariţia obezităţii. Medicii au arătat că hipotalamusul persoanelor supraponderale nu mai are acelaşi randament ca în cazul celor care au o alimentaţie sănătoasă, ceea ce le afectează atât activitatea fizică, cât şi cea mentală.
Citește pe Antena3.ro