În vremuri de criză, unii oameni sunt vizionari şi investesc în cercetare. Pentru că a fi vizionar înseamnă a anticipa efectele de după criză şi a ieşi primul pe piaţă cu un produs care va ajuta producătorii şi, mai ales, va fi un instrument util pentru organismele de control.
AOAC - prestigioasa organizaţie americană a chimiştilor - a aprobat în urma cercetării documentaţiilor puse la dispoziţie primul kit de detectare a Salmonella, produs elaborat de Life Technologies Corp.
Specificitatea produselor alimentare constă în faptul că analizele microbiologice sunt de durată, produsele contaminate putând fi consumate chiar în timpul în care se efectuează analiza, şi în caz de depistare a unei bacterii patogene singura măsură este de retragere a lotului de la consum. Numai că pentru unii consumatori poate fi prea târziu.
METODELE VECHI SUNT DEPĂŞITE ŞI PERICULOASE PENTRU CONSUMATORI
Dr Sharon Brunelle, consultant tehnic la Institutul de Cercetări AOAC, a precizat că acest kit de detectare, MicroSEQ Salmonella spp, demonstrează rezultate remarcabile, identice sau chiar mai relevante decât metoda ISO de identificare a acestei bacterii patogene pe 11 probe alimentare. Datorită acestor argumente, AOAC a dat verdict pozitiv pentru utilizarea acestui produs.
Anual, milioane de oameni sunt victime ale toxiinfecţiilor alimentare cu această bacterie. În ciuda măsurilor profilactice luate încă din faza de producţie, multe alimente ajung totuşi la consumator contaminate cu Salmonella.
Echipe de microbiologi şi tehnologi alimentari lucrează pentru a produce kit-uri similare pentru depistarea rapidă a bacteriilor patogene "de frigider", Listeria monocytogenes, Campilobacter jejuni, cu scopul reducerii incidenţei toxiinfecţiilor alimentare şi de eficientizare a controlului pe tot lanţul alimentar.
Citește pe Antena3.ro