Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Probabil că niciodată nu se va ridica în totalitate cortina de pe tainele psihicului. Gîndirea creierului, memoria, sentimentele, reacţiile comportamentale vor constitui probabil pentru totdeauna un mister, care nu lasă să se aşeze reflectoarele peste toate ungherele.
Probabil că niciodată nu se va ridica în totalitate cortina de pe tainele psihicului. Gîndirea creierului, memoria, sentimentele, reacţiile comportamentale vor constitui probabil pentru totdeauna un mister, care nu lasă să se aşeze reflectoarele peste toate ungherele.
Fără egal
De altfel, creierul este un teritoriu care se apropie de perfecţiune. Să reamintim de cifra astronomică greu de citit din pricina atîtor zerouri care indică faptul că numărul legăturilor ce se stabilesc între populaţia uriaşă de neuroni din creier întrece orice imaginaţie. Şi că niciodată cel mai perfecţionat şi sofisticat computer nu va putea egala performanţa creierului omenesc. Chiar legătura dintre neuroni se face uluitor de spectaculos, prin nişte sinapse care sînt un spaţiu virtual neumplut de nici o materie. Aceste sinapse reprezintă un fel de macaz, care îndreaptă miliardele de informaţii între neuroni, fără ca între ele să existe materie. Este doar un spaţiu gol. Tocmai de aceea tulburările din sufletul omului creează şi acea latură a medicinei atît de dificilă şi de nuanţată, numită psihiatrie.
Cuvinte
Psihiatrul operează în majoritatea timpului cu cuvinte.
Acestea sînt deosebit de importante în diagnosticul, dar şi în tratamentul
bolnavului psihic. Dar să nu uităm că ştiinţa psihiatriei a inventat şi o
sumedenie de medicamente care lucrează spornic în atenuarea suferinţelor
psihice. Ba chiar şi la vindecarea unora. Pentru că, de exemplu, în depresie,
ca şi în alte boli psihice s-a demonstrat că există o micşorare a concentraţiei
în diverse substanţe secretate de organism. În depresie s-a descoperit că
tocmai în acel spaţiu virtual, numit sinapsă, a apărut o sărăcie a secreţiei
de noradrenalină, dopamină etc. Iar
medicamentele recomandate în depresie tocmai asta fac: readuc la nivelul normal
concentraţia în aceste secreţii din teritoriul legăturilor între neuroni, adică
în teritoriul sinapselor.
Definiţii
De altfel, psihiatria a şi modificat o serie de definiţii ale bolilor psihice, a schimbat chiar denumirea lor, îndulcind şocul la auzul acestor diagnostice. Astfel, unor bolnavi nu li se mai spune maniaco-depresivi pentru a evita catalogarea dură prin cuvîntul maniac. Medicii psihiatri sînt chiar dezgustaţi de acele firme care prezintă obsesiv criminali în serie, criminali sadici ca fiind oameni cu boli psihice. În realitate, spun psihiatrii, suferinzii psihic sînt vai de mama lor, nişte necăjiţi cu boli grave, chinuiţi de manifestările dure ale acestora. Iată cîteva consideraţii legate de psihoză. Explică prof. dr Radu Mihăilescu, directorul medical al celui mai mare spital de psihiatrie, Spitalul Obregia din Bucureşti. Psihoza este o stare caracterizată prin pierderea contactului cu realitatea. Bolnavii de psihoză au halucinaţii, ei percep mai mult decît e de perceput şi au idei delirante, cu alte cuvinte ei gîndesc mai mult decît e de gîndit. Lumea psihozei e o lume alături de realitate. O lume în care pacientul plonjează fără să vrea. Psihoza poate apărea într-o sumedenie de boli psihice: în depresii, în schizofrenie, în tulburarea afectivă bipolară. De altfel, cei etichetaţi cîndva ca maniaco-depresivi actualmente sînt încadraţi în afecţiunea numită tulburare afectivă bipolară, diagnostic care nu şochează şi care menajează.
Citește pe Antena3.ro
Vedenii
În halucinaţii, bolnavii văd ce nu e de văzut. De exemplu, unii bolnavi încep să ţipe şi să se ferească de apariţia unor şerpi în cameră pe care ei îi văd. Aproximativ două treimi dintre cazurile de halucinaţii sînt reprezentate de halucinaţiile auditive, cînd bolnavii aud voci.
Grave sînt halucinaţiile imperative, cînd bolnavii povestesc că aud ordine scurte, porunci date de voci inexistente. Aceste voci invocate de bolnavi le ordonă: „Aruncă-te pe geam!“ sau „Omoară-l pe cutare!“. Sînt percepţii false, fără obiect de perceput, aceste voci nu există şi nici poruncile lor. Din păcate, bolnavii execută aceste ordine fără cîrmire.
Există şi ideile delirante, ele apar ca o consecinţă a halucinaţiei. Bolnavii interpretează delirant o percepţie falsă, o percepţie a unei realităţi care nu există de fapt.
Bolnavii cu idei delirante: cred că sînt victimele unor
atacuri electronice sau că li se ascultă telefoanele de organizaţii
periculoase, ce îi urmăresc. Există idei delirante şi fără să existe halucinaţii.
Există două categorii de idei delirante: unii bolnavi au idei delirante care
defavorizează pacientul, cu alte cuvinte, ideile lor delirante înseamnă că sînt
urmăriţi, persecutaţi etc.
Alţi bolnavi au idei delirante care le favorizează persoana
proprie. Unii bolnavi se cred înzestraţi cu capacităţi excepţionale,
inexistente de fapt. Alţi bolnavi se cred moştenitorii unor bogătaşi din
trecut, care le-au lăsat averi şi secrete ieşite din comun.
Oricum, în cazul acestor psihoze, este importantă
consultarea psihiatrului, astfel încît acesta să poată pune un diagnostic din
timp. În momentul în care s-a găsit boala ce-l macină pe om, trebuie să se
treacă urgent la terapia cu medicamente, adesea însoţită de terapia prin cuvinte realizată de psihoterapeut.
UNDE LOCUIEŞTE. Ştiinţa
nu ştie să răspundă încă la întrebarea adîncă: „unde este locuinţa
sufletului?“. Unii răspund că sufletul locuieşte în creier. Alţii, cu predilecţie
filozofia din China,
au altă opinie şi anume că sufletul sălăşluieşte în inimă. Teorii din religia
creştină susţin că păcatul cel mare s-a înfăptuit cînd sufletul a părăsit inima
şi s-a cuibărit în creier.
21 DE GRAME.
Oricum, sufletul trebuie luat în considerare, pentru că cred că el este superb şi
nu poate deveni la moarte hrană pentru viermi precum zgîrciul din genunchi. Într-un fel şi experimentele exacte au adus în prim-plan o
observaţie tulburătoare, că omul cîntărit imediat după moarte este cu 21 de
grame mai uşor decît omul cîntărit în ultimele lui clipe de viaţă. Ce concluzie
s-ar putea trage de aici: cum că, la moarte, sufletul s-a înălţat din corp, l-a
părăsit şi că acest suflet al omului ar cîntări în jur de 21 de grame.
