x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Muştar dulce cu aditivi alimentari

Muştar dulce cu aditivi alimentari

de Cristina Andreea Calin    |    30 Sep 2008   •   00:00
Muştar dulce cu aditivi alimentari

Muştarul dulce "La grande famiglia" este obţinut din boabe de muştar, sare, acid acetic, zahăr, dar şi aditivi alimentari potenţial periculoşi pentru sănătate.



CE BEM, CE MĂNCĂM
Muştarul dulce "La grande famiglia" este obţinut din boabe de muştar, sare, acid acetic, zahăr, dar şi aditivi alimentari potenţial periculoşi pentru sănătate.

Dintre aditivii alimentari periculoşi se remarcă edulcorantul chimic de sinteză zaharină E954, care este încadrată în grupa 2B, ca agent cancerigen posibil la om, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, colorantul chimic de sinteză azoic E102 tartrazina, este incriminat în declanşarea sindromului ADHD (deficienţă şi devieri de comportament) interferent cu metabolismul zincului şi cu activitatea enzimelor digestive. E102 duce la creşterea incidenţei unor tumori tiroidiene. Tartrazina poate provoca alergii persoanelor care reacţionează alergic la aspirină (salicitaţi) sau celor astmatice. De asemenea, poate altera percepţia şi comportamentul, producând stări de confuzie. Doza zilnică recomandată din acet aditiv este de 7,5 mg/ kg corp. Produsul analizat nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sindrom ADHD, celor cu sensibilitate digestivă, alergicilor, astmaticilor, suferinzilor de cancer.
Persoanele care au alergie la muştar vor testa în prealabil produsul, iar celelelalte persoane, în special suferinzii de boli hepato-renale şi hipertensivii vor ţine cont de cantitatea de sare adusă de produs.

Ingrediente:
Apă, boabe de muştar (min 16%), sare, acidifiant (acid acetic alimentar E260), zahăr, îndulcitor (zaharină E954), colorant alimentar (tartrazină E102), comdimente. Nu conţine conservanţi. Nu este precizată valoarea nutriţională

×
Subiecte în articol: bun de consum