x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Nereguli în Suceava

Nereguli în Suceava

de Cristina Andreea Calin    |    17 Ian 2008   •   00:00

Inspectorii suceveni pentru protecţia consumatorului au constatat în timpul unui control efectuat la unele pensiuni turistice din judeţul Suceava că majoritatea operatorilor economici din domeniul agroturismului nu afişează preţurile pe care le practică.





Inspectorii suceveni pentru protecţia consumatorului au constatat în timpul unui control efectuat la unele pensiuni turistice din judeţul Suceava că majoritatea operatorilor economici din domeniul agroturismului nu afişează preţurile pe care le practică. Inspectorul şef adjunct al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, Elena Oanea, a declarat că inspectorii suceveni au găsit în frigiderele şi congelatoarele a trei pensiuni, care oferă servicii de cazare la standarde înalte,  39 de kilograme de carne şi preparate din carne expirate, dar şi o cantitate de 28 kg de carne preparată termic şi congelată în vederea utilizării ulterioare. Inspectorul şef adjunct al OJPC Suceava a mai spus că o altă abatere constatată în timpul controlului este nedelimitarea spaţiilor pentru fumători şi nefumători sau nerespectarea acestora.
Oanea a arătat că inspectorii OJPC Suceava au observat că în privinţa dotărilor în conformitate cu categoria de clasificare, cele mai multe nereguli depistate la unităţile de cazare controlate vizează nerespectarea obligativităţii folosirii lenjeriei de pat şi a prosoapelor de baie de culoare albă. Operatorii economici la care s-au depistat nereguli au fost amendaţi.

×
Subiecte în articol: bun de consum