x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Nodulul care i-a stafidit trupul

Nodulul care i-a stafidit trupul

de Carmen Preotesoiu    |    03 Feb 2011   •   20:56
Nodulul care i-a stafidit trupul

Ca să-i ferească de certuri, de bătăi, de lacrimi şi de spaime, mama şi-a luat ambii copii şi a hotărât să-i creas­că singură. Andrei, băiatul cel mare, avea pe-atunci doar 3 ani. Acum, tâ­nărul e un flăcău în toată regula, înalt de 1,95 metri. A ajuns în clasa a XII-a. De mers la şcoală însă nu mai poate. Abia a reuşit să frecventeze cursurile cla­sei a XI-a. Băiatul de 18 ani este într-o stare critică. Boala aproape că i-a paralizat mâinile şi picioarele. „Are doar 55 de kilograme. Organismul nu asimilează mâncarea”, vor­beş­te încet mama lui, Elena Stoica.

Parcă nici nu mai vrea să o audă fiul ei. Andrei suferă mult şi când vede că boala începe să i se extindă uşor-uşor în tot corpul parcă îşi pierde speranţa. Băiatul a fost diagnosticat cu leucemie. Boala Hodgkin. „I-a apărut un nodul pe gât. L-am văzut că este neliniştit din această cauză şi i-am zis să se ducă la doctor. Medicul de familie i-a spus că nu ar fi mare lucru. I-a dat un antiinflamator, Nurofen şi cam atât. Nodulul a rămas acolo. Nici o îmbu­nă­tă­ţire. Atunci băiatul s-a dus şi la spital, la un medic specialist. De acolo l-au trimis la spitalul judeţean din Sibiu, oraşul în care locuim. Analizele fă­cu­te au arătat că are leucemie. L-au ope­rat, i-au scos nodulii şi i-au făcut bio­psie. După care au început curele cu citostatice.

Patru cure la Sibiu, du­pă care încă vreo două la Târgu-Mu­reş.” Mama lui Andrei respiră greu. Şi vorbeşte făcând pauze lungi. Nu mai ştie încotro să o ia. Curele cu citostatice, apoi şi cele cu raze i-au slăbit cumplit copilul. Unii medici i-au spus cu nonşalanţă că băiatul nu ar mai avea nici o şansă. Celulele canceroase s-ar fi extins în organism şi ar fi cu­prins ambii plămâni. Alţii însă, precum cei de la Târgu-Mureş, se în­că­pă­­ţânează să-l salveze pe Andrei şi acum îl pregătesc pentru un autotransplant de celule stem.  „Băiatul s-a închis în el şi mai mult decât o fă­cea în trecut. Se simte neputincios. Nici pâ­nă la toaletă nu mai poate să ajun­­gă, aşa de slăbit este”, spune ma­ma sa.

Mama i-a învăţat încă de mici să se descurce singuri, să muncească şi să lupte pentru ceea ce vor să obţină. De aceea, copiii au mers la şcoală, au învăţat, ba vara, în vacanţe, se duceau şi la ţară pentru a munci. Acum, de când cu boala, Andrei se vede nevoit să ceară ajutorul oamenilor, poate la fel de nevoiaşi ca şi el. „Mai am un frate mai mic decât mine, are 17 ani, Paul Constantin. Locuim într-o garsonieră, eu, mama şi fratele meu, deoarece tata a plecat de lângă noi când eram eu mic. De-atunci mama s-a îngrijit singură de noi, aşa cum a ştiut ea mai bine, pentru a nu ne lipsi mâncarea, hainele şi toate celelalte. Nu ne puteam lăuda nici înainte cu o situaţie materială bună, dar, după ce m-am îmbolnăvit, pot spune că am alunecat din lipsuri în lipsuri.

Singurul venit îl aduce în casă mama, care lucrează la o fabrică de piese auto. Câştigă aproape 8 mi­lioane de lei pe lună. Eu am mers la lucru sezonier, în vacanţe, dar acum mi-e tot mai greu. Nu mai pot să fac efort, mă simt tot mai slăbit. Taxele noastre de întreţinere nu le-am mai pu­tut plăti cam de când a început săraca mama să cheltuiască pe tratamentele mele sau pe drumurile pe care le-am tot făcut.” Sunt cuvintele lui Andrei. Vorbe triste şi sincere. Şi fratele lui mai mic are probleme cu să­nă­tatea. Suferă de astm şi are tot felul de alergii. Cea mai mare dorinţă însă a mamei şi a fratelui lui Andrei este ca băiatul de 18 ani să poată învinge boala. Pentru a se înfăptui lucrul acesta, Andrei ar trebui să ajungă la o cli­ni­că în străinătate pentru a face un allotransplant de celule stem.

Costul intervenţiei este însă enorm. 100.000 de euro. „Nu am făcut şi, chiar şi acum, îmi este greu să fac apel la ajutorul oamenilor, dar înţeleg că este singura mea şansă adevărată la viaţă. Singura şansă de a-mi în­de­pli­ni unicul vis pe care îl am acum: să trăiesc! Vă mulţumesc din inimă tu­tu­ror!”, ne spune Andrei cu vocea moa­le. Să încercăm, aşadar, să-i îndeplinim visul!

O mână întinsă lui Andrei
Pentru cei care vor să îl ajute pe Andrei să ajungă în străinătate pentru a face operaţia, pe numele mamei lui, Elena Stoica, la BRD, sucursala Sibiu, s-au deschis următoarele conturi:
– în lei: RO43BRDE330SV50503443300;
– în euro: RO39BRDE330SV50503523300.
Pentru mai multe detalii, mama lui Andrei poate fi contactată la numărul de telefon:
0757-07.63.77.

×
Subiecte în articol: trup,minte,suflet