
Vânzările jucăriilor de pluș au crescut în ultimii ani, iar unele studii arată că adulții revin la acest obicei al copilăriei. Experții susțin că plușurile oferă confort emoțional, siguranță și au efect calmant.
Beneficiile jucăriilor de pluș
„Am avut mereu plușuri când eram mic. Pur și simplu, cred că sunt niște lucruri drăguțe”, spune Max Genecov, doctorand în psihologie clinică.
Acesta precizează are încă un raton de pluș din copilărie și recunoaște că, uneori, doarme cu el.
Peste 20% dintre jucăriile de pluș au fost cumpărate de adulți în 2024, potrivit datelor firmei de cercetare Circana. Un sondaj realizat de compania Build-A-Bear arată că 40% dintre respondenți dormeau cu o jucărie de pluș, iar peste jumătate păstrează un pluș încă din copilărie.
Psihologii susțin că acest obicei nu este copilăresc.
„Nu există niciun motiv pentru care adulții să nu se bucure de aceleași beneficii ca și copiii”, afirmă dr. Jade Wu, psiholog specializat în somn și fondator al Thrive Sleep Clinic din Durham, Carolina de Nord.
Plușurile pot fi o formă de terapie. Terapeuta Jessica Lamar spune că pacienții aleg ursuleți care să reprezinte copilul lor interior, iar aceștia oferă confort, conexiune și compasiune.

Ce înseamnă atașamentul de jucării
Dr. Jade Wu spune există și o explicație biologică pentru nevoia de confort și relaxare care poate fi satisfăcută de jucăriile de pluș:
„Am evoluat trăind în triburi. Dormim cel mai bine când ne simțim în siguranță”, afirmă aceasta. Ea spune că un pluș poate înlocui senzația de siguranță oferită de prezența une alte persoane în pat, cu avantajul că nu sforăie. Unele plușuri moderne au greutate și efect calmant, similar păturilor grele.
Mai mult, această dependență de jucăriile de pluș poate fi un semn de inteligență emoțională și grijă de sine.
„Dormitul cu un animal de pluș poate oferi un sentiment de siguranță și relaxare, contribuind la reducerea stresului și anxietății. Această practică poate declanșa eliberarea de oxitocină, hormon asociat cu sentimentele de atașament și încredere”, arată un articol publicat pe site-ul ackson Health System.
La ce trebuie să fii atent
Plușurile sunt considerate obiecte de confort care contribuie la îmbunătățirea somnului, spun unii specialiști. Alții le consideră „obiecte de tranziție”, menite să îi ajute pe posesori să facă față stresului și schimbărilor din viață.
Există și atenționări de care cei care cumpără astfel de jucării trebuie să țină cont, înainte de a dormi cu ele. Plușurile pot aduna praf, acarieni și bacterii, mai ales dacă nu sunt spălate regulat și păstrate uscate.
Pentru persoanele cu alergii, astm sau alte afecțiuni respiratorii, un animal de pluș murdar poate agrava simptomele.
De asemenea, plușurile de mari dimensiuni pot afecta poziția somnului și pot crea disconfort. Unii specialiști vorbesc și despre dependența emoțională pe care jucăriile de pluș ar putea să o producă.
Deși atașamentul față de astfel de obiecte este unul normal, nu ar trebui să înlocuiască relațiile umane sau să reprezinte o formă de evitare a problemelor, potrivit psihologilor, notează stiripesurse.ro.