Oalele şi cănile de lut, smălţuite după tehnica tradiţională, cu plumb, dăunează grav atât sănătăţii olarilor, cât şi celor care consumă alimente acide din ele, motiv pentru care ar trebui interzise de la comercializare,
Oalele şi cănile de lut, smălţuite după tehnica tradiţională, cu plumb, dăunează grav atât sănătăţii olarilor, cât şi celor care consumă alimente acide din ele, motiv pentru care ar trebui interzise de la comercializare, dar şi în cramele şi restaurantele cu specific românesc, a declarat miercuri, la Sibiu, cercetătorul Horst Klusch, de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Valorificarea Creaţiei Populare “Cindrelul Junii” Sibiu. Acesta susţine că a testat medical 11 olari prezenţi la târgul de la Sibiu, iar 99% dintre aceştia au valori prea mari de plumb în organism. Horst Klusch recomandă ca olarii autohtoni să nu mai folosească smalţul de plumb importat din alte ţări, după ce în urmă cu trei ani a încetat producţia acestuia la Baia Mare.
Citește pe Antena3.ro