x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Omega-3 şi stabilitatea lactatelor funcţionale

Omega-3 şi stabilitatea lactatelor funcţionale

de Dr. ing. Gabriela Berechet    |    17 Noi 2009   •   00:00

Producătorii de lactate şi de băuturi funcţionale pot încorpora acizi graşi cu catena lungă Omega-3 în produsele lor, fără a compromite gustul şi stabilitatea. John Kurstjens, managerul unei companii de produse funcţionale, a declarat pe NutraIngredients.com că s-au obţinut băuturi cu emulsii de acizi graşi Omega-3 (EPA, DHE) în concentraţii de 153 mg pe gram (19 %), în timp ce conţinutul minim total de Omega-3 revendicat cu eneficii pentru sănătate este de 187 mg pe gram (22 %).



Acizii graşi esenţiali Omega-3, cu catenă lungă din seria EPA şi DHE, au fost în mod repetat apreciaţi pentru o serie de beneficii pentru sănătate, inclusiv dezvoltarea creierului şi reducerea riscului de boli cardiovasculare.

Miriam van Wanroij, manager de proiect, a afirmat că dificultatea a constat în crearea unei emulsii lipidice pentru produse lactate şi pentru băuturi care să asigure stabilitatea şi gustul produselor finite prin crearea peliculelor de emulgatori şi proteine de pe suprafaţa picăturii de ulei de peşte, care să prevină oxidarea. Crearea microcapsulelor de acizi graşi esenţiali Omega 3 nu numai că a condus la obţinerea unor produse lactate şi băuturi funcţionale, cu proprietăţi senzoriale nemodificate, dar şi termenul de valabilitate a rămas identic cu al produselor nefortificate cu uleiuri de peşte, sursa exclusivă de acizi graşi esenţiali cu catenă lungă Omega-3. Alimentele funcţionale create sunt similare ca aspect cu alimentele convenţionale, fiind consumate ca parte a dietei obişnuite, aducând în plus faţă de beneficiile nutriţionale de bază şi beneficii fiziologice, în special legate de bolile cardiovasculare. Microcapsulele de acizi graşi Omega-3 sunt încorporate în faza finală a produsului, înainte de îmbuteliere, păstrând proprietăţile nutriţionale timp de patru luni, considerat un termen de valabilitate acceptat atât de asociaţia comercianţilor, cât şi de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

×
Subiecte în articol: bun de consum