Ecaterina Marieş are 35 de ani. Încă de când se afla pe băncile şcolii, Dumnezeu i-a scos în cale un băiat, cu care ulterior s-a căsătorit şi care i-a adus fericire şi stabilitate. Iubirea lor cea mare le-a fost întregită de o fetiţă, Ana. „Binecuvântarea lui Dumnezeu înseamnă creştere pe verticală şi durată. Şi iată-i, după 16 ani, tot împreună, cu mult mai îndrăgostiţi decât în prima zi. Ana, fiica lor de 3 ani, stă mărturie.
Vine o vreme însă când, pentru a se întări, iubirea trebuie să treacă prin încercări şi suferinţe”, scrie Dan Sântimbreanu, un prieten de-al cuplului, pe blogul său. Cati, cum îi spun prietenii, e un om optimist şi puternic. Nu se plânge. Nu se vaită. Zâmbeşte des şi crede cu tărie că Dumnezeu o va ajuta să poată fi alături de Ana, de la primii paşi pe care îi va face în grădiniţă până când şi aceasta, la rândul său, va avea copii mari.
În ziua în care sărbătoreau 14 ani de la cununia religioasă, în februarie anul acesta, femeia a primit vestea care i-a dărâmat universul lor frumos: în creier i se formase, de-a lungul a 10-15 ani, după cum i-au spus ulterior medicii, un meningiom sfenoidal stâng, o tumoare cerebrală digitiformă, la nivelul lobului temporal stâng, cam cât o mandarină. „Doctorii, observând forma tumorii, au spus că şansele ca ea să fie benignă sunt foarte mari. Masa voluminoasă 52/48/47 provoacă greutăţi medicilor, pentru că riscul de a face crize comoţiale este foarte mare”, povesteşte femeia. Simptome nu au existat. Nimic care să o fi pus pe gânduri şi să o fi determinat să meargă din timp la medic. „Din septembrie anul trecut am început să am probleme cu vederea. Vedeam două imagini pentru acelaşi obiect. Am crezut că este o variaţie de dioptrie, mai ales că eu sufăr de miopie de mai bine de 20 de ani”, povesteşte Ecaterina Marieş.
Şi aşa a amânat vizita la oftalmolog cinci luni. D-abia atunci când medicul de familie i-a spus că e posibil să aibă o tumoare, Ecaterina a deschis uşa medicului specialist şi şi-a făcut RMN-ul. „Chiar în timp ce stăteam întinsă, cu capul în aparatul acela, am simţit că este o problemă, fără să ştiu însă cât de grav sau cât de mare este. Primul neurochirurg mi-a tradus imaginea. Mi-a spus franc că singura mea şansă de a trăi este operaţia.”
De-atunci, femeia a început să caute pe internet despre boala de care suferă. Aşa a aflat cât de afurisit şi de meschin este meningiomul. „Două femei care aveau aceeaşi suferinţă ca şi mine au murit şi abia la autopsie s-a aflat cauza. Nu au existat simptome, nu au ştiut. Poate de aceea insist că ar trebui neapărat ca oamenii să îşi facă un RMN, să meargă constant la controale. E foarte important ca o eventuală afecţiune să fie descoperită din timp”, ţine să precizeze femeia.
Ecaterina a mers la cei mai buni neurologi din ţară. În paralel, a trimis însă şi în Germania, şi în străinătate documentele medicale, în speranţa că medicii străini îi vor gasi altă soluţie decât operaţia. Verdictul însă a fost acelaşi. „În străinătate m-ar costa 40.000 de euro, în România, la clinica particulară unde operează doctorul Sergiu Stoica, care a salvat atâtea vieţi până acum, costă 10.000 de euro. Am ales să fac operaţia aici. Am încredere în medic, am încredere în Dumnezeu, deşi ştiu că va fi o operaţie grea, care poate dura şi 10, 15, chiar 20 de ore. Din cauza poziţiei pe care o are tumoarea, ea nu poate fi extirpată în totalitate. În jurul carotidei mai pot rămâne resturi. Medicii m-au avertizat că ea poate recidiva. Eu mă rog şi sper ca resturile să poate fi extirpate cu ajutorul radioterapiei. Există riscuri, dar mici, să fac semipareză pe partea dreaptă sau să nu mai pot vorbi, să nu mai pot vedea cu un ochi, chiar să nu îl mai pot deschide.”
Ecaterina însă nu se lasă descurajată. E de-ajuns să privească chipul frumos, luminat de ochii albaştri ai copilei sale, ca zâmbetul să-i revină pe buze. De la depistarea tumorii, medicii i-au recomandat femeii ca, în maximum cinci săptămâni, operaţia să fie făcută. Au trecut deja trei săptămâni. Ar mai fi două. Să ajutăm ca operaţia să se înfăptuiască!
Orice donaţie este binevenită!
Ecaterina Marieş a reuşit să strângă 4.000 de euro. Diferenţa de bani de care mai are nevoie stă în calea realizării operaţiei. Pentru cei care vor să o ajute, pe numele femeii, Ecaterina Marieş, s-au deschis următoarele conturi
– în lei:
– RO62RNCB0083039483540001 (Banca Comercială Română)
– RO86BRDE441SV37031554410 (Banca Română de Dezvoltare)
– RO29INGB0000999901628243 (ING)
– în dolari: RO35RNCB0083039483540002 la BCR
– în euro:RO08RNCB0083039483540003 la BCR
– COD SWIFT: BCRROBU
Pentru mai multe detalii, familia Marieş poate fi contactată la numărul de telefon: 0722.916.970