Autorităţile sanitar-veterinare vasluiene au depistat la o pescărie din piaţa centrală din Vaslui peşte cu viermi scos la vînzare către populaţie, în urma unei reclamaţii a unei familii care a consumat produsul.
Autorităţile sanitar-veterinare vasluiene au depistat la o pescărie din piaţa centrală din Vaslui peşte cu viermi scos la vînzare către populaţie, în urma unei reclamaţii a unei familii care a consumat produsul. Conform probei care a fost dusă vineri la Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) Vaslui, paraziţii au fost descoperiţi închistaţi în carnea peştelui cumpărat cu o zi înainte din piaţă, de la o pescărie autorizată. Foarte subţiri, roşiatici şi de aproximativ 6-7 centimetri lungime, viermii erau fixaţi în carnea de pe spatele peştelui şi în zona aripioarelor. Paraziţii au fost descoperiţi de unul dintre cei patru membri ai familiei Adomniţei în timpul consumului. Peştele cu paraziţi provenea de la o firmă din Tulcea şi a fost adus la pescăria din Vaslui pe bază de documente, inclusiv certificat de conformitate eliberat de autorităţile sanitar-veterinare.
Reprezentanţii DSVSA Vaslui susţin că nu sînt vinovaţi colegii lor din Tulcea, ţinînd cont că prelevarea de probe pentru eliberarea certificatului de conformitate se face prin sondaj. Ei au făcut notificare către autorităţile sanitar-veterinare din Tulcea, de unde este firma care a livrat peştele. DSVSA Tulcea trebuie să verifice firma care a livrat peştele respectiv şi care a eliberat certificatul de conformitate.
Citește pe Antena3.ro