Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) va efectua o serie de controale în perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Astfel, vor fi verificate condiţiile în care se vor comercializa produsele specifice acestei perioade, încadrarea alimentelor în data durabilităţii minimale stabilită de producător, respectarea temperaturilor de păstrare şi modul în care sînt expuse produsele pentru comercializare.

Reguli. De asemenea, Autoritatea atrage atenţia consumatorilor asupra modului în care trebuie să se prezinte un produs preambalat. Astfel, eticheta sau ambalajul trebuie să fie redactate în limba română, dar fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. Informaţiile vor fi aşezate şi scrise lizibil şi nu vor fi acoperite sau separate prin alte indicaţii sau desene. Trebuie specificată denumirea sub care se vinde produsul, numele şi adresa fabricantului, al ambalatorului sau al distribuitorului, data durabilităţii minimale, lista ingredientelor, locul de origine sau de provenienţă a produsului.