x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Produsele tradiţionale româneşti sunt protejate în UE

Produsele tradiţionale româneşti sunt protejate în UE

de Nicoleta Catana    |    16 Apr 2008   •   00:00

Guvernul a decis miercuri înfiinţarea Oficiului Naţional pentru Produse Tradiţionale şi Ecologice, instituţie care va ajuta fermierii să protejeze şi să promoveze denumirea alimentelor tradiţionale şi ecologice în Uniunea Europeană

Guvernul a decis miercuri înfiinţarea Oficiului Naţional pentru Produse Tradiţionale şi Ecologice, instituţie care va ajuta fermierii să protejeze şi să promoveze denumirea alimentelor tradiţionale şi ecologice în Uniunea Europeană (UE). De asemenea, instituţia îi va sprijini pe producătorii români în pregătirea documentaţiei pentru înregistrarea acestora pe piaţa UE. O altă atribuţie a Oficiului este promovarea imaginii produselor  tradiţionale şi ecologice româneşti prin mijloacele de comunicare. Noua structură, având sediul în judeţul Braşov, va funcţiona în subordinea Ministerului Agriculturii şi va fi finanţată integral de la bugetul de stat. Oficiul va fi condus de un director executiv numit prin ordin al ministrului Agriculturii, iar personalul va fi format din funcţionari publici şi personal contractual. Recrutarea personalului va începe în două săptămâni, astfel încât instituţia să devină funcţională în maximum două luni.

×
Subiecte în articol: bun de consum