x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Sare şi aditivi la plic

Sare şi aditivi la plic

de Cristina Andreea Calin    |    20 Iul 2007   •   00:00
Sare şi aditivi la plic
Sursa foto: Jurnalul Foto/

Supa la plic analizată conţine multe ingrediente care nu au ce căuta intr-un produs destinat alimentaţiei. Combinaţia de aditivi alimentari poate provoca o serie de probleme de sănătate, mai ales persoanelor sensibile.

Supa la plic analizată conţine multe ingrediente care nu au ce căuta intr-un produs destinat alimentaţiei. Combinaţia de aditivi alimentari poate provoca o serie de probleme de sănătate, mai ales persoanelor sensibile.

Supa cu gust de pui cu paste mild Filia are in compoziţie nu mai puţin de nouă aditivi alimentari. Pe lăngă aceştia producătorul a mai strecurat in plicul de supă căteva legume uscate, nişte paste şi arome artificiale. Pe eticheta detaliată a acestui produs sunt enumerate următoarele ingrediente: "paste instant 90%: făină de grău, grăsimi vegetale, sare, substanţe potenţiatori de ingroşare: gumă de guar (E 412), emulsificator: lecitină de soia (E 322), substanţe de afănare: bicarbonat de sodium (E 500) şi potasiu (501), stabilizatori: polifosfat de sodiu (E 339) şi potasiu (E 340). Aditivi pentru gust: sare, substanţe potenţiatori de gust şi miros: glutamat de sodium (E 621), inozinat (E 631) şi guanilat (E 627) disodic, zahăr, legume uscate (arpagic verde, ceapă, păstărnac), aromă de ceapă. Poate conţine cantităţi minime de gluten, lapte şi soia. In producţie se folosesc, de asemenea, fructe de mare, peşte şi lapte.

Valoarea energetică pentru 100 de grame de produs este de 219kj/52 kcal, produsul avănd proteine 1,10 g, carbohidraţi 7,14 g, grăsimi 2,14 g.

ANALIZĂ. Produsul analizat se incadrează in gama de supe vegetale al căror gust este reconstituit din aditivi alimentari, potenţiator de gust şi aromă (E 621, E 627, E 631) şi din legume uscate şi arome artificiale. Produsul reprezintă o sursă de sodiu provenind din mai multe ingrediente şi aditivi: sare, E 500, E 339, E 621, E 631, E 627. De aceea, este indicat ca atunci cănd se consumă acest produs să se evite adăugarea oricăror altor surse de sodiu. Datorită ingredientelor şi aditivilor utilizaţi la fabricare, produsul are o valoare biologică scăzută, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Atăt inozinatul disodic E 631, căt şi guanilatul disodic E 624 sunt aditivi alimentari contraindicaţi in alimentaţia copiilor şi a sugarilor. De asemenea, in cazul unui consum in cantităţi mari pot produce gută. Nici polifosfatul de sodiu nu este indicat. In cantităţi mari, poate tulbura echilibrul calciu-fosfor. Unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari folosit in acest produs este monoglutamatul de sodiu, pe care il găsim in foarte multe produse de pe piaţă. Persoanele sensibile pot avea diverse probleme din cauza lui: ameţeli, greţuri, vărsături, dureri de cap, palpitaţii, slăbiciune şi oboseală. In literatura de specialitate toate aceste simptome au căpătat denumirea de "sindromul bucătăriei chinezeşti".

CONCLUZII. Produsul nu este indicat diabeticilor, copiilor, femeilor insărcinate şi care alăptează, suferinzilor de hipertensiune şi de boli cardiovasculare, de boli hepatorenale, de afecţiuni reumatoide, bolnavilor de Parkinson şi Alzheimer. Specialistul nostru atrage atenţia că produsul analizat este interzis suferinzilor de celiachie, deoarece, contrar afirmaţiei din etichetă, conţine cantităţi mari de gluten (paste din făină de grău), ci nu cantităţi minime. De asemenea, persoanele cu hiperuricemie şi gută il vor consuma cu moderaţie, ca şi cei cu sensibilitate la aditivii alimentari conţinuţi, avănd in vedere că aceştia pot provoca diverse probleme de sănătate.

E 412

Guma guar este un aditiv alimentar folosit ca agent de ingroşare, stabilizator şi emulgator pentru diverse produse din industria de profil. Deşi nu s-a stabilit o doză zilnică admisă pentru consumul lui E 412, cercetările arată că in concentraţii mari poate produce flatulenţă, balonări şi greţuri. Are insă şi un punct pozitiv: poate scădea nivelul colesterolului.

Precizări

Rubrica se adresează celor care doresc să afle ce conţin alimentele şi băuturile consumate zilnic şi efectele lor asupra sănătăţii. Cititorii işi pot exprima opiniile la numărul de telefon 021.318.20.37; sau pe e-mail bundeconsum@jurnalul.ro. Dacă sunteţi interesat de caracteristicile unui produs, expediaţi pe adresa redacţiei (Piaţa Presei Libere, numărul 1-3, corp D, Sector 1, Bucureşti) eticheta acestuia pentru a fi "analizată" de specialistul nostru. Ca modalitate de lucru, precizăm că ii prezentăm profesorului doctor Gheorghe Mencinicopschi compoziţia produsului şi datele nutriţionale preluate de pe eticheta produsului, fără insă a i-l prezenta.

×
Subiecte în articol: bun de consum aditivi