x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Scapă de dependenţa de zahăr în doar 3 zile!

Scapă de dependenţa de zahăr în doar 3 zile!

08 Iun 2016   •   09:41
Scapă de dependenţa de zahăr în doar 3 zile!

În prezent, dependenţa de zahăr este o problemă la nivel mondial, fiind cauza bolilor de inimă, a diabetului de tip 2, a obezităţii şi chiar a cancerului.

Oamenii consumă constant şi în cantităţi mari băuturi carbogazoase, prăjituri, bomboane şi ciocolată, dar şi alimente procesate, care conţin de asemenea zahăr.

Dacă aceste produse constituie o excepţie de la regulă, nu sunteţi în pericol, dar dacă zahărul este un ingredient indispensabil pentru dumneavoastră, ar trebui să regândiţi dieta.

Evident, şi fructele sunt bogate în glucide, dar nu trebuie excluse din meniu. Zahărul adăugat este diferit de cel natural, are un impact negativ asupra florei intestinale, creşte nivelul zahărului din sânge şi duce la acumularea ţesutului adipos în zona taliei şi a şoldurilor.

Potrivit healthyfoodhouse.com, o persoană este dependentă de zahăr atunci când:

  • Se auto-recompensează cu zahăr (deserturi, alimente dulci)
  • Mănâncă în funcţie de pofte, nu de foame
  • Continuă să consume anumite alimente, chiar dacă se simte rău după aceea

 

Specialiştii în nutriţie au demonstrat că, în general, cu cât se consumă mai mult zahăr, cu atât organismul cere mai mult. Renunţarea la acest obicei are numai efecte benefice: veţi arăta mai bine, vă veţi simţi mai bine şi veţi avea de două ori mai multă energie.

 

Încheierea acestui cerc vicios este destul de dificilă, dar dacă veţi urma acest plan alimentar de numai trei zile veţi putea reuşi să renunţaţi definitiv la zahăr.

 

Ziua 1

Mic dejun: o ceaşcă cu fulgi de ovăz, câteva fructe de pădure şi câteva migdale sau 2 ouă fierte şi o roşie

Gustare: 30 de grame de nuci (migdale, alone de pădure, caju)

Prânz: un piept de pui la grătar şi o garnitură de legume

Cină: peşte fiert sau la cuptor şi un bol cu fasole verde

*Nu uitaţi să consumaţi 2-3 litri de apă

 

Ziua 2

Mic dejun: o ceaşcă cu ovăz şi fructe de pădure sau o omletă din 3 ouă şi spanac

Gustare: 30 de grame de nuci

Prânz: o salată din varză roşie, morcov, varză, asezonată cu ulei de măsline, suc de lămâie, pătrunjel şi puţină sare de mare sau legume la grătar (dovlecel, ardei, ciuperci)

Cină: Cod la cuptor şi legume la abur

 

Ziua 3

Mic dejun: o ceaşcă cu ovăz şi fructe de pădure sau o omletă ca cea din ziua anterioară

Gustare: un măr verde

Prânz: pulpe de pui la cuptor cu dressing de lămâie şi rozmarin

Cină: supă cremă de ciuperci

 

În plus, aceste băuturi vă vor face misiunea mai uşoară şi vă vor accelera metabolismul:

  • Cafea fără zahăr şi lapte
  • Ceai verde (neîndulcit, de trei ori pe zi)
  • Apă enzimatică (apă în care aţi pus felii de castravete, lămâie, lime şi kiwi)
×