x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Se iau măsuri pentru îndepărtarea aditivilor

Se iau măsuri pentru îndepărtarea aditivilor

de Nicoleta Catana    |    08 Mai 2008   •   00:00

Îndulcitorii şi coloranţii ar trebui interzişi, iar aditivii utilizaţi numai dacă au un efect benefic asupra sănătăţii consumatorilor, a decis Comitetul ştiinţific pentru riscurile asupra sănătaţii mediului din Uniunea Europeană

Îndulcitorii şi coloranţii ar trebui interzişi, iar aditivii utilizaţi numai dacă au un efect benefic asupra sănătăţii consumatorilor, a decis Comitetul ştiinţific pentru riscurile asupra sănătaţii mediului din Uniunea Europeană. Aditivii alimentari au fost în atenţia presei de specialitate, mai ales în urma studiului efectuat de Universitatea din Southampton, care a arătat că şase E-uri, tartrazina (E 102), galbenul de chinolină (E 104), galben portocaliu (E110), roşu ponceau (E 124a), roşu allura (E 129), azorubina (E 122) şi benzoatul de sodiu (E 211) provoacă sindromul de hiperactivitatea (ADHD) copiilor şi adolescenţilor, ceea ce a provocat o polemică foare mare în industria alimentară. Mai mult decît atît, nu toate organizaţiile susţin iniţiativa EFSA de a interzice aditivii în cauză, unele fiind de părere că nu au fost efectuate suficiente studii care să ateste faptul că E-urile în cauză sînt nocive pentru copii.

 

Acum însă, Comisia pentru Îmbunătăţiri Alimentare a decis că legislaţia curentă trebuie actualizată întrucît au fost efectuate numeroase studii pînă în prezent în urma cărora s-a descoperit că unii aditivi pot fi extrem de nocivi. În noile prevederi trebuie să se specifice foarte clar ce coloranţi nu au efecte negative asupra consumatorilor, dacă este nevoie de metodă tehnologică pentru ca aceştia să poată fi utilizaţi, care sînt avantajele şi dezavantajele folosirii lor şi dacă persoanele care îi folosesc în dietele lor pot fi induse în eroare.


În consecinţă, aditivii alimentari vor fi interzişi definitiv din produsele alimentare neprocesate, iar îndulcitorii şi coloranţii nu se vor mai putea folosi în hrana pentru bebeluşi şi copii cu vîrste de pînă la 10 ani. Comisia pentru Îmbunătăţiri Alimentare, de asemenea doreşte ca ţările membre UE să aibă puterea juridică de a interzice utulizarea aditivilor nocivi pe teritoriul ţării lor.

Toate propunerile legate de acest subiect vor fi discutate în cadrul şedinţei Parlamentului European care va avea loc la începutul lunii iulie la Strasbourg, la care vor participa toate ţările membre UE.

 

 

×
Subiecte în articol: bun de consum