x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Shoppingul compulsiv. Cum putem să-l controlăm

Shoppingul compulsiv. Cum putem să-l controlăm

de Paul Bardasu    |    05 Sep 2022   •   07:00
Shoppingul compulsiv. Cum putem să-l controlăm

În zilele noastre, comportamentul de consum este într-o continuă schimbare. Cel mai recent a arătat asta pandemia, de la cumpărăturile făcute în mare grabă, de teama apariției unei penurii, până la cele făcute pe fondul emoțiilor negative, demonstrează un studiu publicat luna trecută de Emerald Publishing Limited.

Ca să diminuezi și, ulterior, să elimini acest comportament, este important să înțelegi care sunt factorii săi declanșatori. Înainte de asta, însă, ți-ar putea fi de ajutor să cunoști câteva diferențe esențiale între cumpăratul impulsiv și cel compulsiv, comportamente de consum adeseori confundate.

Cumpărăturile impulsive sunt de cele mai multe ori neplanificate și se datorează unor stimuli externi, cum ar fi o reducere de preț, o ofertă limitată sau ambianța magazinului. Cumpărăturile compulsive, în schimb, sunt planificate și își au rădăcinile în stimuli interni. Deși sunt provocate de încercarea de a evita sau de a ameliora stări de spirit neplăcute, cumpărăturile compulsive duc frecvent la sentimente de vinovăție, rușine și anxietate, ceea ce generează un cerc vicios de emoții negative ce alimentează obiceiul cumpăratului compulsiv.

Iată câteva dintre emoțiile de care încercăm să scăpăm atunci când cumpărăm compulsiv:

  1. Plictiseala

Unul dintre cei mai des întâlniți factori declanșatori ai cumpărăturilor compulsive este plictiseala. Atunci când vrei să ieși din rutină și să experimentezi ceva nou, o sesiune de cumpărături ]n magazin sau online poate părea soluția ideală. Însă, pe cât de ușor satisface plictiseala, pe atât de rapid face ca sentimentul de vinovăție să se instaleze. La rândul său, acesta poate accentua starea de spirit negativă, ducând la un cerc vicios din care simți că poți evada doar... cumpărând mai mult. Adăugarea produselor în coșul virtual de cumpărături fără a finaliza, însă, comanda te poate ajuta să amâni achizițiile cauzate de plictiseală atunci când navighezi pe internet. În timp, acestea te pot ajuta să ții evidența impulsurilor de cumpărare și să stabilești dacă ai fi avut sau nu cu adevărat nevoie de produsele cu pricina. Dacă acest impuls apare, însă, într-un spațiu comercial, încearcă să îți distragi atenția timp de câteva minute, făcând, de exemplu, o scurtă plimbare.

  1. Stresul

Sesiunile de cumpărături sunt adeseori asociate cu eliberarea endorfinelor, hormoni ai fericirii. Cum aceștia au un efect de diminuare a cortizolului, hormon al stresului, nu este de mirare că multe persoane apelează la cumpărături compulsive în încercarea de a ameliora stările de stres cu care se confruntă. Deși euforia care acompaniază cumpărăturile făcute pe fond de stres poate părea eliberatoare, urmările acestui comportament sunt de cele mai multe ori neplăcute, ducând adesea la sentimente de regret și vinovăție. În plus, stresul poate fi accentuat de eventualele probleme financiare cauzate de cheltuielile excesive.

Poți evita acest comportament încercând să tratezi problema de la rădăcină. Identifică situațiile din viața ta care îți provoacă stres și optează pentru metode sănătoase de ameliorare a acestei stări de spirit, precum meditația sau mișcarea.

Există și alte modalități de a practica obiceiuri de consum responsabil. Dacă vrei să afli mai multe despre schimbarea în bine a comportamentului financiar, poți începe accesând cursul dedicat temei și gratuit, de aici.

  1. Singurătatea

Un studiu recent preconizează o creștere considerabilă a numărului de consumatori care se simt singuri ca urmare a pandemiei de COVID-19. Adeseori, izolarea socială duce la convingerea că oamenii pot fi înlocuiți de posesii materiale și că, înconjurându-ne cu obiecte, putem umple golul lăsat de lipsa persoanelor dragi.

Dacă te regăsești în cele de mai sus, cea mai eficientă soluție pe termen lung este să cauți să socializezi cât mai mult și să îți faci prieteni noi, care te vor face să te simți cu adevărat împlinit sufletește. Deși să construiești relații cu cei din jur solicită mai mult efort decât să te lași pradă impulsurilor de cumpărare, te vei simți mult mai împlinit sufletește în cele din urmă. Iar dacă nu cauți să îți faci prieteni noi în acest moment, simplul fapt de a te pune în contexte sociale îți poate satisface nevoia de dialog și de interacțiune.

  1. Anxietatea

Studiile arată că anxietatea este unul dintre principalii factori declanșatori ai cumpărăturilor compulsive. Explicația este simplă: acestea ne ajută să ne simțim în siguranță atunci când ne confruntăm cu o situație pe care o percepem ca fiind în afara controlului nostru. Deși pare un antidot perfect pentru stările anxioase, acest comportament nu are niciun efect tangibil asupra bunăstării noastre emoționale.

Din fericire, există metode de ameliorare a nevoii de control care nu necesită cheltuieli exagerate. Poți încerca să meditezi, să petreci mai mult timp în natură sau să ții un jurnal în care să notezi finaluri fericite pe care ți le imaginezi pentru momentele dificile prin care treci.

×