x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Studiu: „Milenialii” fac mai puţin sex ca generaţiile precedente

Studiu: „Milenialii” fac mai puţin sex ca generaţiile precedente

04 Aug 2016   •   18:30
Studiu: „Milenialii” fac mai puţin sex ca generaţiile precedente
Sursa foto: OcusFocus/Getty Images/iStockphoto

Generaţia „milenialilor”, tinerii care s-au născut în anii 90, fac mai puţin sex ca toate generaţiile care i-au precedat, comparându-se la acest capitol doar cu tinerii anilor 1920, arată un studiu realizat de psihologii Universităţii San Diego din SUA. Cauzele acestui fenomen sunt puse de specialişti pe seama preocupării prea mari pe care o au tinerii pentru tehnologie, dar vizează şi factorii economici, care îi forţează pe aceştia să locuiască alături de părinţi.

Potrivit studiului, aproxi-mativ 15% dintre tinerii care au între 20 şi 24 de ani în prezent sunt abstinenţi. Un studiu similar, efectuat pe aşa-zisa generaţie X, care a precedat generaţia milenialilor, arăta că procentul abstinenţilor era de 6%. De altfel, ultima generaţie care avea o rată simi-lară a abstinenţei a trăit în anii 1920. „Toate programele online care facilitează întâlnirea unui partener ar trebui, în teorie, să-i ajute pe mileniali să găsească mai uşor un partener”, spune cercetătoarea Jean Twenge, unul dintre psihologii americani care au fost implicați în realizarea studiului. „Se pare însă că tehnologia ar avea efectul opus. Tinerii preferă să petreacă mai mult timp online şi să interacţio-neze mai puţin în lumea reală, scăzându-le astfel şansele de a face sex”, spune aceasta.

Un alt factor care i-ar împie-dica pe tineri să fie la fel de activi sexual ca generaţiile precedente ar fi accesul mai uşor la informaţii despre violuri, fapt care i-ar face să pună mai mult accent pe siguranţă. „Avem de-a face cu o generaţie mai prudentă, care consumă mai puţin alcool şi este mai puţin dispusă la aventuri”, spune psihologul. Alte motive sugerate de cerce-tători ar fi situaţia economică a tinerilor – tot mai mulţi trăiesc alături de părinţi până la vârste înaintate – ceea ce le limitează „libertatea” de a face sex. În schimb, accesul facil la alte surse de divertis-ment – pornografia, dar nu numai – le oferă şi alte satis-facţii. „Noua generaţie pare să aştepte mai mult ca cele precedente până să îşi înceapă viaţa sexuală. Este un lucru bun să nu se precipite, dar pierd şi avantajele unei relaţii romantice între adulţi”, spune psihologul Jean Twenge. Ryne Sherman, coautor al studiului, spune că, spre deosebire de tinerii anilor 1920, nu convin-gerile morale stau la baza abstinenţei, ci circumstanţele. „Generaţia milenialilor nu are nicio problemă morală cu sexul înainte de căsnicie. Atitudinea individualistă pe care au dezvol-tat-o, însă, îi face să se simtă confortabil cu alegerile lor, fără să simtă presiunea celorlalţi”, spune Ryne Sherman.

Studiul arată că tendinţa spre abstinenţă este continuată şi de către adolescenţii din actuala generaţie. 41% dintre elevii de liceu erau activi sexual în 2015, faţă de 51% în anul 1991.

×