Aproximativ 50%-70% din populaţia cu vârsta peste 45 ani suferă cel puţin un puseu de torticolis, avertizează medicul Sebastian Diaconescu, medic specialist recuperare medicală la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti. Un procent mare, 25%, se înregistrează şi în rândul populaţiei cu vârste între 25 şi 30 de ani.
DEBUT BRUSC
Torticolisul este o afecţiune a coloanei cervicale care se prezintă, clinic, sub forma unui puseu dureros, uneori de mare intensitate, cu un debut acut şi care se însoţeşte de severe tulburări de statică şi dinamică ale coloanei cervicale, precizează medicul Diaconescu. Apare mai frecvent la femei.
Durerea din torticolis poate apărea în plină sănătate sau ca o exacerbare bruscă a unei dureri cervicale cronice sau ca una dintre numeroasele recidive ale unei afecţiuni cervicale. Durerea debutează brusc, atinge maximumul de intensitate în două-trei ore. De multe ori apare după o expunere excesivă la frig sau la curenţi de aer rece. Statica şi dinamica în cazul coloanei cervicale sunt modificate, prin adoptarea unei poziţii bizare a gâtului şi prin blocajul pe toate sensurile de mişcare. La palpare, se simte contractura musculară, extinsă la mai mulţi muşchi.
TRATAMENTUL
"Are ca obiective tratarea durerii, relaxarea contracturii musculare şi cruţarea coloanei prin postură antalgică de repaus", spune medicul Diaconescu. Acest lucru se poate realiza prin imobilizarea coloanei cervicale, medicaţie antialgică (calmantă) antiinflamatorie, tratament fizical orientat spre combaterea durerii şi a contracturii musculare. Repausul fizic cervical trebuie realizat prin orice mijloace, cele mai comode şi sigure fiind minervele sau colarul din materiale plastice (foto). Imobilizarea trebuie menţinută 24 h/zi în perioada acută de evoluţie a bolii.
În faza durerilor acute, se vor evita manevrele de mobilizare, de manipulare cervicală şi stretching, tehnici rezervate fazelor ulterioare de tratament pentru suferinţele cervicale de bază, ce ar putea fi implicate în declanşarea actualului puseu de torticolis. Există şi o serie de exerciţii pe care medicul Diaconescu împreună cu profesorul Eugen Caracaş, doctor în ştiinţe, vi le oferă în paginile următoare.
Citește pe Antena3.ro