x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Viseaza cu ochii deschisi

Viseaza cu ochii deschisi

04 Apr 2006   •   00:00

Alergam la serviciu si apoi acasa. Ne bucuram ca am mai scapat de un deadline, ca a mai trecut o saptamana de munca. Suntem multumiti ca ne-a crescut salariul si suferim cand creste pretul la energia electrica. Dar niciodata nu suntem cu adevarat fericiti. Pe strada mergem cu privirea tinta inainte, indiferent ce se intampla in jur. Ne intalnim cu prietenii ca sa ne plangem fie ca e canicula, fie ca ninge prea mult. An de an. Pana intr-o zi, cand ne dam seama ca e cam tarziu si ca nu prea mai stim sa visam.

"Ce pot sa fac?"

Concediul "de odihna" inseamna de fapt: sa strangem bani sa mergem la mare; sa avem grija sa nu cheltuim prea mult, ca si asa avem datorii; sa vizitam cat mai multe locuri; sa ne varuim casa. Si uite-asa, ne intoarcem, ca niste masinarii de facut bani, la munca, in fata calculatorului.

Mai mult sau mai putin, cu totii ne regasim in aceasta descriere si ni se contureaza in minte intrebarea: "Si ce pot sa fac?". Psihologul Stefania D. Nita, de la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, ne spune ca solutia este "SA VISAM". Ne mai spune care ar putea fi destinatia ideala pentru o adevarata vacanta de relaxare, daca e mai bine sa evadam singuri sau cu intreaga familie si cat de important este sa stim "sa visam cu ochii deschisi".

Peisaje

Recent, oameni de stiinta din diferite parti ale lumii au realizat mai multe topuri ale celor mai fericite popoare de pe pamant. Iar unul dintre parametrii folositi pentru a crea aceste ierarhii l-a constituit frumusetea peisajelor. Oamenii se simt cu atat mai fericiti, cu cat se bucura de peisaje mai frumoase. Intr-adevar, arata psihologul Stefania D. Nita, peisajele si natura daruite noua de Creator au un rol esential atunci cand suntem in cautarea linistii.

Cel mai indicat este sa ne alegem ca destinatie de vacanta "locurile pe care le simtim aproape de noi, in zonele pe care le stim ca fiind benefice pentru starea noastra de bine. Daca simtim nevoia sa mergem sa ne relaxam la mare – atunci mergem la mare. Iar daca simtim ca ne linistim la munte – mergem la munte", precizeaza psihologul.

La mare si la munte

Marea ne ofera o sumedenie de beneficii pentru sanatate: aerosoli, cura cu ultraviolete, talasoterapie. Atunci cand alegem locul unde vrem sa ne petrecem concediul de odihna ar trebui totusi sa tinem cont si de faptul ca, din punct de vedere psihologic, dupa un sejur la mare, apar de multe ori stari de oboseala psihica si de irascibilitate. De aceea se recomanda ca dupa cateva zile petrecute pe litoral sa urmeze un sejur la munte. "Muntele este principalul «regenerator si generator de energie»", subliniaza specialistul. In plus, linistea muntelui, misterul padurilor umbroase de munte, racoarea montana sunt elemente propice viselor cu ochii deschisi.

Singuri sau in familie

Daca timpul si banii nu ne permit o iesire din mediul obisnuit (la mare, la munte, in strainatate), putem evada la padure, in apropierea oraselor unde locuim, in parc sau pur si simplu la terasa cu prietenii. Important este sa ne simtim ca si cum am evada, sa uitam macar pentru cateva ore de lucrurile care ne preocupa de obicei. Adica sa visam, povestind, glumind, ascultand... "Ideal este ca in prima parte a concediului sa mergem cu toti membrii familiei, pastrand insa ultima parte a vacantei pentru a fi doar impreuna cu partenerul", ne sfatuieste Stefania D. Nita. Iar la finalul concediului e bine sa rezervam o zi-doua de intimitate: sa fim egoisti, sa ne autoanalizam si sa ne stabilim prioritatile. Coborarea cu picioarele pe pamant sa o facem treptat. Departe de calculator, cu telefonul mobil inchis, fara nici un accesoriu tehnic care sa ne aminteasca macar de celelalte 350 de zile din an.

MUZICA. In cazul in care nu va permiteti nici macar o zi sa visati cu ochii deschisi, va sugeram un truc: noaptea, dupa ce toti cei din casa s-au culcat si s-a mai racorit afara, faceti-va un "culcus" pe balcon. Puneti-va castile pe urechi, cu muzica dumneavoastra preferata, inchideti ochii si gustati din plin relaxarea. Sau pregatiti-va o cada cu multa spuma, cu lumanari parfumate si cu muzica ambientala.

SOARE. Daca ajungeti la mare, nu ratati in nici o dimineata rasaritul soarelui! Aerul marin de la primele ore ale diminetii si culoarea soarelui la rasarit alcatuiesc o cromatica ce va confera energie pozitiva.

CROMOTERAPIE. Verdele este o culoare "racoroasa", care este asociata cu vitalitatea. "Verdele natural propriu ierbii, pomilor, florilor, muschiului este o sursa de confort psihic, ne ajuta sa ne eliberam de stres, sa visam", arata specialistul.

"Visele cu ochii deschisi in natura ne ajuta sa ne eliberam de tensiunile negative. Insa daca ramanem prinsi intr-o visare continua, riscam sa ne desprindem de zona realitatii si de activitatile pe care le avem de facut. Randamentul scade, la fel interesul si implicarea in activitatile de zi cu zi" - Psihologul Stefania D. Nita

SFATUL MEDICULUI
"Visele cu ochii deschisi (asa-numitele reverii) sunt importante atat pentru tineri, cat si pentru persoanele de varsta a treia. Ele apartin lumii noastre interioare si fac parte din «generatorul nostru de energie». Pentru tineri, reveriile au rolul de a-i motiva, atata vreme cat sunt corelate cu realitatea. Insa trebuie sa se faca clar distinctia intre lumea viselor si realitatea exterioara. Iar in cazul persoanelor varstnice, visele cu ochii deschisi pot capata nuante de nostalgie, prin amintirea vremurilor trecute. Din pacate, in timp, se poate ajunge la instalarea unei stari de deprimare sau chiar de depresie. In aceasta situatie, familia batranilor joaca un rol foarte important", atrage atentia psihologul Stefania D. Nita.
×
Subiecte în articol: psihologie ochii deschisi