x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Zaharina, dulce rău...

Zaharina, dulce rău...

de Cristina Andreea Calin    |    20 Sep 2008   •   00:00
Zaharina, dulce rău...
Zaharina este unul dintre cei mai controversaţi îndulcitori prezenţi în acest moment pe piaţă. Deşi a fost descoperită de mai bine de un secol, nu este clar încă dacă este sau nu sigură pentru consum.

Înainte de a alege să consumaţi zaharină în locul zahărului sau alegeţi un produs “light” care are în compoziţie aditivul, trebuie să ştiţi bine la ce vă expuneţi. Zaharina, E954, este un îndulcitor artificial de 300 de ori mai dulce decît zahărul, dar care lasă un gust metalic după consum. Din această cauză este utilizat de cele mai multe ori în combinaţie cu alţi aditivi ca aspartamul sau ciclamatul. Aditivul are la bază toluen, un lichid inflamabil, derivat din petrol. Zaharina este folosită în foarte multe produse

alimentare: sucuri, prăjituri, bomboane, creme, îngheţate, margarină, murături, muştar, marmeladă, gemuri. De asemenea, mai poate fi întîlnită în produse farmaceutice şi pastă de dinţi. Zaharina este preferată de producătorii din industria alimentară, pentru că este stabilă la căldură şi nu reacţionează cu celelalte ingrediente.

În 1879, cînd s-a descoperit, zaharina a fost considerată o adevărată salvare, mai ales pentru persoanele care suferă de diabet. Însă cercetările ulterioare au arătat că efectele asupra sănătăţii sînt dintre cele mai periculoase, mergînd pînă la cancer. Agenţia Internaţională de Cercetări în Cancer (IARC) a încadrat zaharina în grupa 2b, ca agent posibil cancerigen la om. E954 poate interfera cu procesul normal de coagulare a sîngelui, afectează glicemia şi funcţiile digestive. E954 a început să fie foarte utilizată după primul război mondial, cînd pe piaţă era criză de zahăr, iar popularitatea cea mai mare a căpătat-o în anii ’60, cînd era utilizată mai ales de cei care ţineau diete de slăbit.

 

Cercetările americanilor

Primele cercetări legate de zaharină au început în 1907 şi încă de atunci a apărut o mulţime de întrebări legate de siguranţa ei. Cu toate că oamenii de ştiinţă de la Departamentul pentru Agricultură din Statele Unite (USDA) au adus dovezi cu privire la nocivitatea aditivului, s-a hotărît că folosirea lui nu este periculoasă.

Cercetătorii de la UDSA nu au renunţat, şi în 1972 au propus interzicerea comercializării zaharinei, însă nici de această dată nu au avut succes, pentru că în acel moment era singurul îndulcitor pe care îl puteau consuma diabeticii. Autorităţile din statul vecin, Canada, au înţeles pericolul şi au oprit folosirea lui E954. În 2000, producătorii din industria alimentară au făcut presiuni serioase asupra Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru scoaterea zaharinei de pe lista aditivilor cancerigeni şi au avut cîştig de cauză. Aceştia au argumentat că testele au fost făcute pe animale şi nu sînt relevante, deşi, la sfîrşitul fiecăruia, cobaii sufereau de diferite tipuri de cancer.

Mai mult, lumea ştiinţifică a atras atenţia că, de cele mai multe ori, în produsele alimentare zaharina este utilizată alături de ciclamat E952, care este şi el cancerigen şi grăbeşte apariţia maladiei.

 

Doza admisă

Doza zilnică admisă acceptată de JEFCA (forul mondial care se ocupă cu reglementarea utilizării aditivilor alimentari) este de 5 mg/kg corp şi a fost stabilită în 1993. Această doză se referă şi la sărurile de calciu, sodiu şi potasiu ale zaharinei. În raportul făcut de cercetătorii de la JEFCA se specifică faptul că zaharina trebuie utilizată numai în produsele care se adresează diabeticilor. Decizia a fost luată, pentru că studiile făcute pe animale arată că prezenţa zaharinei un timp îndelungat în stomac duce la apariţia cancerului. Avînd în vedere că lumea este din ce în ce mai preocupată de siluetă, consumul de produse dietetice este din ce în ce mai ridicat şi în consecinţă şi cel de zaharină. De aceea, oamenii de ştiinţă sînt foarte preocupaţi, mai ales că doza zilnică admisă poate fi depăşită de un adult care bea într-o zi aproximativ doi litri de băutură “light”.


“Studiile făcute pe animale arată că prezenţa zaharinei un timp îndelungat în stomac duce la apariţia cancerului. Avînd în vedere că lumea este din ce în ce mai preocupată de siluetă, consumul de produse dietetice este din ce în ce mai ridicat şi în consecinţă şi cel de zaharină.”
Cristina Andreea Călin
×
Subiecte în articol: bun de consum zaharina