Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
 |
Citeşte şi: |
când sufletul, ca o locomotivă de muguri,
o ia înaintea anotimpurilor,
când sufletul se desparte de zăpezi
mai devreme decât răsare primul ghiocel?
Ce ne facem
când inima noastră respiră deja curcubee
şi-afară încă mai dansează fulgul de nea?
Încotro s-o luăm
când sângele ne clocoteşte-n vene
şi seva se poticneşte afară, în copaci?
Ce să mai zburăm
când privirile ne-noată-n berze
şi zenitul se mai scaldă încă-n ciori?
Când morile ne torc pe umeri
vânt de primăvară
şi peisajul se îneacă-n chiciuri,
pescuind la copci?
Ce se-ntâmplă
când pe strada mea e deja primăvară
şi trotuarele par a fi de tundră,
îmbrăcate în muşchi şi licheni?
Încotro să plecăm
când îndrăgostiţii curg în lacrimă de cireş
şi sunt prinşi, de fapt,
ca florile de gheaţă din fereastră,
într-un ierbar?
Gleznele se înnoadă de atâta tango;
ce să ne facem însă,
pământul bate într-una, step!
De ce, când atâţia fluturi
se zbat în roua Lunii,
tu vii şi spui că pocale pline
cu sânge de lumină
ne-au îngheţat în mâini?
Cine să te mai bea, Primăvară,
ca pe-o otravă
a marilor despărţiri nedorite?
Cine să se mai scalde-n tine
până la brâu, când lumea asta
e plină ochi de trădători?
Cine mai are timp
să înţeleagă marile drame
născute din biruinţa sufletului
asupra anotimpurilor,
marile drame
născute din rotirile inverse
ale iubirilor şi ale pământului?
Câte semne de întrebare
să mai trimită viaţa unui desfrâu,
unei dezertări de la buna-cuviinţă
a lucrurilor şi a oamenilor,
pentru a-i putea răspunde
că nu ne facem vinovaţi de nimic,
pentru că pe străzi e deja primăvară?
Încotro s-o luăm
când sângele ne clocoteşte-n vene
şi seva se poticneşte afară, în copaci?
