x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Marius Tucă: Mărţişoare, mărţişoare!

Marius Tucă: Mărţişoare, mărţişoare!

01 Mar 2015   •   07:07
Marius Tucă: Mărţişoare, mărţişoare!
 
Mi-e dor
de mărţişoarele
de altădată.

De mărţişoarele de copil,
ţinute ascunse cu atâta sfinţenie
ca să nu le vadă nimeni. Niciodată.
Niciodată, până când vor fi fost dăruite,
iar tu n-ai mai fi vrut să le dai,
pentru că deveniseră doar ale tale.

Mi-e dor de toate inimile
prinse tainic în catifea,
toate inimile cucerite
şi date mai departe,
mi-e dor de toate inimile
necucerite şi rămase împietrite
în piepturile necunoscute
ale atâtor femei.

Mi-e dor de toate gărgăriţele
şi gândacii cu zborurile prinse în şnur,
mi-e dor de toate mărţişoarele
îndrăgostite
de inimile colegelor de şcoală,
purtate ca nişte fluturi,
de parcă s-ar fi născut
cu ele pe piept.

Mi-e dor de toate mărţişoarele
dăruite mamei cu atâta dragoste,
teamă şi emoţie  până la lacrimi.
Mi-e dor de lacrimile mamei,
curgând din mărţişoarele mele,
mi-e dor de mărţişoarele ei,
mereu aceleaşi, an de an,
din ce în ce mai frumoase,
din ce în ce mai albe,
la fel ca părul ei.

Mi-e dor de toate mărţişoarele
neoferite, nedate, nedatate,
neaşteptate, neînduplecate
şi necercetate vreodată.

Mi-e dor de toate mărţişoarele de lumină,
despre care ştim că sunt acolo
şi că acolo au rămas,
fără să le pese de nimeni şi de nimic.

Mi-e dor de mărţişoarele Dariei,
frumoase, atât de frumoase,
ca nişte suflete de copil,
frumoase ca ea. Frumoase
ca toate mărţişoarele de aer,
purtate în piept de oameni
fără să ştie de ele,
fără să ştie de ei...

_______________________________
www.mariustuca.ro / 
Facebook: www.facebook.com/mariustuca.ro


Facebook:  www.facebook.com/mariustuca.ro

_____________


Am să te iubesc până la sfârşitul lumii - carte de poezie

■ 
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (încheiere)
■ Manualul tău de funcţionare
■ Clepsidra
■ Era prin dragostea noastră
■ Am să te iubesc o sută de ani lumină
■ Eşti ce n-a văzut Parisul
■ Mă tem că je t’aime
■ Aer
■ La un capăt al lumii tu, la celălalt eu
■ Îmi place despre tine
■ I live you
■ Am să mă întorc în timp să te iubesc
■ Scriu în mine
■ Şedinţă de sumar
■ Blonda cu bicicletă
■ Casa Scânteii
■ Am să te iubesc până la închiderea ediţiei
■ Dragoste în Piaţa Cosmonauţilor
■ Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul
■ Lasă dragostea asta să respire
■ Ană, ninge tot oraşul
■ Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
■ Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?
■ Declaraţie
■ Dă-mi un Like!
■ Copii din dragoste şi spam
■ Eu n-am să te mai caut niciodată
■ Am să te iubesc prin SMS
■ Şterge-mă din telefonul tău
■ Am să ascult Phoenix până la sfârşitul lumii
■ Da virgulă nu
■ Niciodată să nu spui o dată
■ Cea mai frumoasă zi
■ Îmi place mult de tot agenda ta
■ Îmi potrivesc ceasul după tine
■ Am închiriat lumea pentru tine
■ Tu ai fost schimbată cu mine la naştere
■ De ziua tatălui meu
■ Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
■ Te iubesc
■ Două oglinzi
■ Drum bun prin mintea mea
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (încheiere)

_____________

Pe tine te - carte de Buna Vestire

■ Fericirea se conjugă la timpul trecut
■ Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii
■ Doi străini
■ Prima întâlnire
■ 25 de bani
■ Tu eşti cea mai frumoasă poezie
■ Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul
■ Ai să mă iubeşti
■ Cântec
■ Am să te am
■ Sunt mai dulce ca păcatul
■ Tu, întâmplare neîntâmplată
■ Identitate
■ Pe tine te
■ Eu sunt ieşirea ta la mare
■ Strigăt
■ Dacă marea ar fi într-o clepsidră
■ De la eu la tu
■ Amprenta dragostei noastre
■ Ne iubim cu clasicii printre noi
■ Dar ţine-mă în braţe
■ Floare de nu-mă-uita
■ Te-am iubit timp de-o fereastră
■ Tu m-ai iubit ca să-ţi schimb culoarea ochilor
■ Ce mai faci, introvertito?
■ Dor
■ Viaţa nu e breaking news
■ Mai ţii minte marea?
■ E o zi frumoasă ca tine
■ Sunet
■ Închide telefonul
■ Curcubeie
■ Ultima zi
■ Iartă-mă!
■ Eu sunt poezie
■ Scriu la patru mâini
■ Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
■ Domnişoara Noapte Bună
■ Domnişoară Singurătate
■ Domnişoara Fiinţei Tale
■ Domnişoară Voodoo
■ Domnişoară Insomnie
■ Domnişoară Muză
■ Domnişoară de altădată
■ Domnişoară Erezie
■ Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
■ Nefericirea e free




×