Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În Suedia dimineața e ca noaptea. Acum, la 4 dimineața, lumina e aceeași ca aseară și ca la miezul nopții. Diferența e insesizabilă. Seara e lumină ca ziua, doar că nu vezi soarele pe cer. Lumina vine straniu de peste tot și de nicăieri. Puțin înainte de miezul nopții, când m-am băgat în pat, lumina era ca un fel de zer strecurat prin pânza cerului. Iar acum, dimineață, parcă e o leșie cu irizări de aramă coclită. Te culci la miezul nopții, pe lumină, și te trezești dimineața, odihnit, dar cu senzația că timpul a stat pe loc sau că, mai mult, a curs puțin înapoi, spre amurg. Ce apus veritabil e răsăritul în Suedia! Exact ca la miezul nopții! E o zăpăceală a firii la nordicii ăștia! Acum îl înțeleg mai bine pe recepționerul care n-a vrut în ruptul capului, aseară, să ne servească micul dejun. Dacă suedezii n-ar avea reperul ăsta, ceaiul și oul fiert, n-ar mai ști pe lume trăiesc, ar lua-o razna.
Să fiu eu un politician chipeș, isteț, competent, dinamic, și să ajung ministru la Turism, n-aș da un milion de euro pe o frunză cu care să-i ademenesc pe străini să viziteze grădina Carpaților. Oferta trebuie împărțită și pusă frumos pe căprării. Poate pe elvețieni, sătui de grădinile lor alpine, nu-i interesează munții noștri și atunci îi duc în Deltă. La munte îi chem pe oamenii stepei. Pe ăia din deșerturi îi plimb cu vaporașul pe Dunăre. Turiștii din țările unde s-au legalizat drogurile ușoare să se ducă la Mazăre, pe litoral. Și tot așa, fiecare după interes. Iar pe suedezi și pe vecinii lor scandinavi, unde zilele și nopțile sunt vraiște, parcă fără rânduială, i-aș chema să le arăt o revărsare de soare în Bărăgan, la amiază, o noapte cu stele de-ale noastre, românești, un apus adevărat, un răsărit frumos într-o țară dăruită de Dumnezeu, unde ziua e zi și noaptea e noapte. Aici, în Stockholm, soarele nu răsare. Nu iese de după deal și nu cucerește cerul puțin câte puțin. E deja undeva sus, la locul lui, numai că nu se vede, și la un moment dat începe să se înfiripe și capătă contur ca un ou pus la prăjit. Cred că i-aș înnebuni pe suedezi cu un răsărit de-al nostru, mirific, cu o călărire în zori, cu o sară pe deal... Cine n-a văzut un răsărit în Deltă, cu soarele eliberându-se maiestuos din năvoadele monofilament, cine nu s-a înfiorat de un apus superb în Bucovina, ascultând tălăngile oilor care se întorc la stână în ordine alfabetică și chiar în propoziții simple, acela nu va înțelege niciodată măreția naturii și nu va putea spune că a trăit cu adevărat. Și nu va ști, cum știm noi, de ce România este cea mai frumoasă țară din lume. Mi se și face dor de acasă când mă gândesc la toate aceste frumuseți și la cum aș scoate eu bani frumoși pentru țara mea numai din alternanța vale-deal și noapte-zi... Dar unde-ai văzut să ajung eu ministru la Turism? Că nu mă iubește, la naiba, și pe mine cineva...
M-am trezit de la 4 dimineața ca să mă pregătesc pentru ceremonia de la ambasadă. E prima oară când particip la așa ceva și importanța evenimentului mi-a alungat somnul și îmi dă fiori. Urmează să intru pentru prima oară într-o ambasadă a României. E o bucățică din patria mea mea pe teritoriul unui stat străin. Voi fi în Suedia, și totuși în România, în același timp. E un sentiment mai straniu și mai puternic decât cel pe care mi-l dă carcaletele ăsta de noapte cu zi, ghiveciul ăsta cu limbă de ceas. Ceva asemănător n-am mai trăit decât acum vreo douăzeci de ani, când am fost prima oară în Basarabia. Eram în altă țară și totuși la mine acasă. Asemenea trăiri nu are omul de multe ori în viață. Unde mai pui că îl voi vedea aici și pe președintele Băsescu, când îl va decora pe suedezul ăsta de la Star of Hope. N-am mai fost atât de aproape de Băse de pe vremea când era primar general și a invitat mai mulți ziariști, nu mai știu cu ce ocazie, la restaurantul Cina, de lângă Ateneu. Am stat chiar lângă el și am băut cot la cot până dimineața, mangă ne-am făcut. Ce mișto a fost! Acum, dacă se lasă cu beție, îmi cer scuze, că m-am lăsat de sportul ăsta, îmi iau un suc sau ceva și stau pe-aproape. N-ar fi mare lucru ca după primele stacane de whiskey să se răzgândească și să-i ia suedezului decorația înapoi. De la omul ăsta te poți aștepta la orice. Mai ales la răzgândiri. Un ziarist nu poate rata așa ceva.
Mi-am pus la încărcat acumulatorii de la camera foto, de la camera video, acum stau întins în pat și mă uit prin crăpătura perdelei cum leșia de afară se limpezește și se face lumină adevărată, dintr-un cer fără soare. Aștept să se trezească Titus ca să încep să mă foiesc prin cameră, să mă bărbieresc, să mă pun la patru ace. E o liniște absolută, aud cum intră curentul în baterii.
Scot "Istoria României" și citesc, din nou, ca pe o poveste înspăimântătoare, capitolul "Hegemonia otomană", de Pompiliu Teodor. De fiecare dată când reactualizez cum am stat noi sute de ani sub imineii turcilor simt un ghimpe în inimă. Ce ghimpe? Un iatagan! Am răbdat noi o sută de ani, hai două, trei, patru sute de ani, hai cinci sute de ani, cinci su-te, dar și când am zis gata, ajunge, le-am tras-o la Plevna de nu s-au văzut. Am pus noi steagul românesc pe crâncena redută! Ne-am învățat lecția. Acum, dacă ne-ar mai înrobi cineva, militar, economic sau în alt fel, nu cred că am aștepta atât. În trei-patru sute de ani praf îi facem.
Ceasul arată 5. Apoi 6. Titus nu s-a trezit încă. Mă apropii tiptil de el. Ce ciudat! Respiră normal. De obicei sforăie. N-o fi la fel de nerăbdător ca mine. Mă rog, el a avut și funcții pe la PNL, a fost consilier județean la Iași, vreo patru ani delegat la ONU, poate că nu vibrează ca mine, e obișnuit cu ceremonii la nivel înalt. Chiar așa a spus el aseară, când căuta pe cineva să-i calce cămașa, că-i trebuie pentru o ceremonie la nivel înalt.
Mai citesc și "Monarhia feudală (1601-1716)", tot de Pompiliu Teodor, dar fără să cobor cu totul în text. Gândul îmi stă mai mult la ambasadă și la ce va fi acolo peste puțin timp. Pe la 8 nu mai rabd, încep să trag de Titus și pe la 9 reușesc să-l trezesc, chiar să-l aduc și în poziția șezând pe marginea patului, cu bărbia înfiptă în piept.
– Hai, bătrâne, mișcare, mișcare, că întârziem la ambasadă. La cât începe ceremonia?
– Deseară pe la cinci, șase.
– Cum? Păi, n-ai zis că... Nu, n-ai zis. La naiba! De ce mi s-o fi părut mie că lucrurile astea trebuie să se întâmple dimineața, pe la unșpe așa... Vezi ce face oboseala din om?
– Și consumul prelungit de slănină.
– Pfff! Eu sunt treaz de la 4, îți dai seama. Auzi, dar Băsescu pe la cât vine? Poate mergem mai devreme acolo, prindem niște poze mișto, o declarație...
– Dar nu vine Băsescu!
– Cum? Păi, n-ai zis că... Ai zis că Băsescu îi dă o decorație lui... suedezul ăsta cu nume de telefon...
– Ericksson. Da, Băsescu dă decorațiile astea. Prin decret prezidențial. Dar nu i-o înmânează personal lui Lennart.
– Păi, n-ai zis că... Mă gândeam că vine Băsescu pe-aici, cu treabă, invitat la nunta prințesei Madeleine. Și dacă tot a venit, până să dea darul, hai să dea și o decorație. La Băse m-am gândit când ai zis de ceremonie la nivel înalt.
– Nu, dragul meu. Pentru asta va veni consilierul lui Băsescu, Iulian Chifu. Îl știi, ați fost colegi de ziar la Iași...
– Bineînțeles că-l știu.
– Ei, vezi? Iulian are doi metri.
(Va urma)
(Va urma)
____________________________________________
Cântarea României, defăimarea Occidentului
episodul 1 - Ţara lui "Merge şi aşa"
episodul 2 - Cetăţean de onoare din întâmplare
episodul 3 - Occidentul, demn de mila noastră
episodul 4 - Sufletul mort al Vienei
episodul 5 - Şunca din seif
episodul 6 - Răzbunarea unui român sărac
episodul 7 - O, ce vacă minunată!
episodul 8 - Trenuri nemţeşti şi alte aroganţe
episodul 9 - Nişte provinciali
episodul 10 - Un vagon numit Europa
episodul 11 - Primire cu câine și sare
episodul 12 - Podișca lui Oprescu
episodul 13 - Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu
episodul 14 - Suedia de sub gâscă
episodul 15 - Călare pe melc prin Stockholm
episodul 16 - Intraductibil: spartul în figuri
episodul 17 - Românii, nişte suedezi eşuaţi în latinitate
episodul 18 - Un apus în zorii zilei la Stockholm
