x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Românii, ultima grijă a VW

Românii, ultima grijă a VW

de Cătălin F. Vărzaru    |    19 Iul 2018   •   20:10
Românii, ultima grijă a VW

Cumpărătorii români sunt ultimii dintre europeni pe lista celor care beneficiază de remedierea problemelor apărute la motoarele puternic poluante vizate de scandalul Dieselgate. Uniunea Europeană a anunțat că Volkswagen a remediat problemele cu emisiile pentru 80% dintre cele 8,5 milioane de mașini de pe continent, însă România ocupă ultima poziție în clasament, cu numai 36%, potrivit AFP. Cel mai mare procent privind remedierea problemelor îl are Germania, unde au fost rezolvate 96% dintre cazuri. Comisarul european pentru Mediu, Vera Jourova, spune că în mare parte Volkswagen și-a îndeplinit planul pe care l-a promis. „Comisia Europeană regretă că Volkswagen nu a oferit garanții complete și clare în cazul în care apar probleme după reparații”, a adăugat comisarul european. În SUA, VW a acorda despăgubiri de peste 80 de miliarde de dolari în urma scandalului Dieselgate. Potrivit activiștilor de mediu citați de greennews.ie, motoarele afectate de scandal au legătură cu moartea prematură a 5.000 de europeni în fiecare an.

 

 

×
Subiecte în articol: Volkswagen