x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Coronavirus. Ce măsuri economice pot îndulci impactul crizei în România

Coronavirus. Ce măsuri economice pot îndulci impactul crizei în România

de Dan Straut    |    Valentin Gros    |    11 Mar 2020   •   09:37
Coronavirus. Ce măsuri economice pot îndulci impactul crizei în România
Sursa foto: MarianVejcik/Getty Images/iStockphoto

Liderii patronatelor, economiştii şi oamenii de afaceri au sesizat deja unele efecte ale crizei COVID în mediul românesc de business, pe care le consideră, deocamdată, temporare. Rămâne, în schimb, necesitatea unor măsuri de prevenire şi combatere a posibilelor efecte ale acestui fenomen, care ar putea îndulci impactul crizei, măsuri pe care liderii patronali le aşteaptă în principal din partea Guvernului. În câteva cuvinte, aşteptările angajatorilor constau în asigurarea capitalului de lucru, finanţări suplimentare, chiar ajutoare de stat, dar şi combaterea zvonisticii specifice situaţiilor de urgenţă, care „deranjează” cotaţiile bursiere şi de curs valutar

Consiliul Naţional al IMM-urilor (CNIPMMR) a primit deja o serie de informații de la membrii săi, care indică „un impact în creștere asupra anumitor sectoare ale economiei, în special pentru IMM-uri”. În opinia acestei confederaţii patronale, este necesară o acțiune rapidă pe mai multe domenii:
- Utilizarea de instrumente financiare pentru a asigura lichiditatea și pentru a furniza capital de lucru prin utilizarea normelor existente privind ajutoarele de stat. Posibilitățile sunt oferite de reglementările de minimis sau de schemele de salvare și restructurare.
- Alocarea de fonduri disponibile din cadrul financiar 2014-2020 către furnizarea de capital de lucru IMM-urilor.
- Crearea de mecanisme care să ofere asistență IMM-urilor aflate în dificultate.
- Orientarea bugetului României spre investiții imediate în economie prin modificarea legislației privind achizițiile publice pentru a da posibilitatea IMM-urilor de a avea acces mai facil.
- Modificarea legislatiei privind Codul Muncii și flexibilizarea cadrului legislativ: muncă temporară, lucru de acasă etc.
- Oferirea de facilități prin prelungirea termenelor cu plățile impozitelor și contribuțiilor sociale.
- Operaționalizarea de instrumente specifice domeniilor aflate în dificultate.
- Oferirea imediată a voucherelor de vacanță.
- Regândirea schemelor privind expozițiile și târgurile și sprijinirea IMM-urilor care desfășoară activități de export.
- Acordarea de subvenții pentru plata salariilor în domeniul transporturilor.

 

Atenţie la ştirile false!

„Este prematur să vorbim despre o criză şi despre măsuri fiscale aferente, pentru că astfel de măsuri influenţează economia pe termen lung, iar COVID se manifestă pe termen scurt şi poate fi controlat de autorităţi”, spune consultantul fiscal Dan Schwartz. În schimb, el crede că Guvernul poate ajuta la atenuarea efectelor negative generate de zvonurile răspândite prin mijloacele de popularizare în masă. „Am văzut ce putere au aceste zvonuri în SUA, unde, luni, două evenimente importante, cel legat de COVID şi scăderea preţului la petrol, au provocat un declin puternic la bursă”, a arătat Schwartz. În viziunea consultantului, probabil că pierderile au avut un caracter temporar şi bursele se vor redresa, „dar asta nu înseamnă să neglijăm influenţele nocive pe care le pot exercita zvonurile vehiculate”. Expertul s-a referit, în context, la declaraţia unui om politic care propunea oprirea metroului. „O asemenea decizie nu e necesară, pentru că avem un număr limitat de persoane virusate, şi, în plus, ar avea implicaţii greu de imaginat pentru viaţa economică a oraşului şi a ţării”, a mai spus Dan Schwartz.

 

Se impune o alianţă stat-business

Sectorul administrativ şi mediul de business au obligaţia să depăşească împreună această problemă, să decidă fiecare cum şi cât poate ajuta, consideră Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El a subliniat că Franţa şi Germania deja au demarat programe de sprijin, iar România trebuie să procedeze la fel. „Ministerul Economiei a înfiinţat o celulă de criză, dar lucrurile trebuie examinate rapid, cu economişti, cu reprezentanţi de la patronate şi sindicate. Dar să fie măsuri egale între bugetari şi oameni de afaceri”, a subliniat Pârvan. El a dat ca exemplu faptul că învăţământul a fost suspendat până pe 22 martie.

„În acest timp, profesorii sunt plătiţi, dar pe profesorii din mediul privat cine îi plăteşte?”, întreabă retoric oficialul AOAR. De asemenea, a fost iniţiat un proiect de lege, deocamdată amânat de Camera Deputaţilor pentru mâine, care îi obligă pe angajatori să acorde zile libere plătite pentru unul dintre părinţii copiilor sub 12 ani care vor sta acasă în această perioadă. „Privaţii vor mai suporta şi aceste costuri, pe lângă faptul că sunt ameninţaţi de pericolele privind afacerile şi contractele pe care le derulează”, a semnalat Cristian Pârvan.

 

Exagerările nu sunt de bun augur, asistăm la o psihoză coronavirus. Desigur, nu trebuie să exagerăm nici în celălalt sens şi să minimalizăm fenomenul, dar situaţia poate fi gestionată cu calm.

Dan Schwartz, consultant fiscal

 

IMM-urile sunt cele mai vulnerabile, dar și cele capabile să susțină economia României, de aceea este imperios necesar să luăm o serie de măsuri care să ne pregătească pentru preîntâmpinarea unei crize.

Florin Jianu, președinte CNIPMMR

 

Munca acasă, o soluţie

Având în vedere cadrul legislativ în vigoare, inclusiv angajatorii care nu au implementat o politică de muncă acasă („Remote Work”) pot decide - ca măsură de protecție - ca salariații să efectueze lucrul de la domiciliu, arată avocatul Anca Atanasiu, Senior Associate la societatea Radu și Asociații SPRL. În acest sens, „angajatorii vor trebui să stabilească o durată de timp cu caracter strict temporar, angajatorii nefiind îndreptățiți să modifice unilateral locul muncii pe o perioadă nedeterminată”. De cealaltă parte, „există obligația salariaților de a informa angajatorul cu privire la starea de sănătate”, a mai arătat Anca Atanasiu.

×
Subiecte în articol: coronavirus Dan Schwartz