x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De ce păzeşte Fiscul doar fostele clădiri ale Intact?

De ce păzeşte Fiscul doar fostele clădiri ale Intact?

de Daniela Ivan    |    26 Oct 2016   •   08:35
De ce păzeşte Fiscul doar fostele clădiri ale Intact?
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Lupta anticorupţie, care a ţinut capul de afiş în societatea românească în ultimii ani, s-a finalizat doar prin confiscarea a 77 de imobile, din care numai trei sunt suficient de mari ca să necesite pază. Întâmplător sau nu, cele trei mari clădiri sunt sediile Grivco, Intact şi cele ale televiziunilor Antena 1 şi Antena 3. În rest, sunt doar apartamente în blocuri sau case particulare. Nici urmă de clădiri de birouri, spaţii industriale, hoteluri sau sedii de firmă.

Pentru a recupera cât mai rapid prejudiciile din marile dosare de corupţie, Guvernul a înfiinţat, la începutul acestui an, Direcţia de Executări Silite, din cadrul Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală. Ulterior acestui demers, au început să fie adunate imobilele confiscate cu scopul recuperării prejudiciilor. Numai că, la aproape un an de funcţionare, bilanţul nu este numai dezastruos, ci şi păgubos pentru stat. Astfel, în proprietatea privată a statului au fost înregistrate 77 de imobile, confiscate prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, în acest an, potrivit datelor transmise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la solicitarea Jurnalului Naţional. Dintre acestea, 58 de imobile sunt localizate în Bucureşti şi Ilfov, iar 19 în restul ţării. Mai departe, însă, informaţiile ANAF sunt năucitoare: numai fostele sedii Grivco, Intact şi cele care aparţineau Antenelor necesită pază, restul sunt suficient de mici şi neînsemnate ca să merite a fi păzite. Mai exact, din 77 de clădiri confiscate, 74 sunt apartamente sau case.

Procedură păguboasă pentru stat

După situaţia confiscărilor, Fiscul ne comunică şi cheltuielile lunare totale cu aceste imobile: 100.000 de lei pentru pază. De altfel, președintele ANAF, Dragoș Doroș, a declarat, la Antena 3, că Fiscul plătește lunar 26.000 de euro pentru paza sediilor Intact. “Este mult sau puțin, eu cred că este foarte mult”, a spus Doroş. Corelând cele două informaţii, devine limpede că singurele imobile păzite de Fisc sunt cele care au aparţinut familiei Voiculescu. Surse din ANAF ne-au confirmat că doar aceste trei clădiri sunt păzite în prezent, dar ne-au  spus că “se lucrează în acest moment la o nouă confiscare mai serioasă”. Totodată, oficialii ANAF ne-au precizat că toate contractele de achiziţionare servicii de pază sunt încheiate la nivelul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice sau a Municipiului Bucureşti, atribuirea acestora realizându-se prin licitaţie publică.

ANAF a confiscat fostele sedii ale Antenelor pentru a recupera din prejudiciul pe care l-au stabilit judecătorii în Dosarul ICA, însă e pe minus. Instituția plătește 100.000 de lei pe lună pentru a asigura paza celor trei clădiri

Valorificare anevoioasă

Reprezentanţii ANAF susţin că au fost valorificate 44 de imobile situate în Bucureşti şi în restul ţării, de la începutul acestui an şi până-n prezent. “Cu privire la perioada medie de vânzare, precizăm că, din datele deţinute de către D.G.E.S.C.S. de la înfiinţare şi până în prezent, aceasta poate varia între 30 de zile de la preluarea bunului imobil în cazul bunurilor adjudecate la prima licitaţie şi până la soluţionarea diverselor litigii care vizează valorificarea acestora, în anumite cazuri”, se precizează în răspunsul primit. Deşi statul a cheltuit până acum peste 200.000 de euro cu paza sediilor Intact, procedura de valorificare este tergiversată. Specialiştii spun că astfel valoarea clădirilor scade, ca urmare a degradării.

Statul dă bani, în loc să ia pentru a păzi bunurile de valoare confiscate, şi de acest lucru este conştient şi preşedintele ANAF, care, însă, dă din umeri a neputinţă. “Noi voiam să încheiem un protocol cu Jandarmeria, să ne păzească ei bunurile scoase la vânzare”, a declarat acesta la un post de televiziune

 

×
Subiecte în articol: anaf grivco