x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Firme în insolvenţă, abuzate de bănci şi ANAF

Firme în insolvenţă, abuzate de bănci şi ANAF

de Valentin Gros    |    28 Oct 2019   •   11:04
Firme în insolvenţă, abuzate de bănci şi ANAF

Companiile intrate în insolvență au de regulă datorii la bănci, firme de leasing sau la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Nu de puţine ori, aceşti creditori recurg la acțiuni ce pot fi catalogate drept abuzuri, avertizează specialiştii. Ca urmare, societatea în cauză pierde bani, pur şi simplu, ori se trezeşte cu contracte reziliate, ceea ce îngreunează tentativa de supravieţuire.

 

„Au existat situații în care ANAF s-a înscris la masa credală a companiilor insolvente, cu creanțe rezultate în urma unor rapoarte de inspecţie fiscală. E vorba  de inspecții derulate după deschiderea procedurii insolvenței”, arată oficialii societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații. 

Potrivit acestora, lucrurile decurg astfel: firma notifică ANAF în legătură cu faptul că  va deschide procedura, iar Agenția trimite inspectorii pentru a derula un control de fond. În cadrul controlului, inspectorii recalifică  anumite cheltuieli ca nedeductibile şi pot solicita la masa credală o  sumă mai mare decât cea reală. Alte probleme apar atunci când  debitorul este o firmă plătitoare de TVA și își  deduce această taxă. Atunci când primeşte o cerere de rambursare de TVA, se poate întâmpla ca ANAF, în loc să dispună rambursarea TVA, să  considere acele cheltuieli ca nedeductibile. „Automat, Agenția se va înscrie la masa credală cu o sumă mai mare decât datoria inițială. Or,  de multe ori este vorba de o practică abuzivă”, au spus avocaţii citaţi.

Cum este păgubită firma

Alteori instituţiile bancare se înscriu la masa credală cu valori mult mai mari, sau includ  accesorii şi penalităţi în creanţe care fuseseră deja achitate. Au fost şi cazuri când s-au executat scrisori de garanţie bancară în timpul insolvenţei. Or, atunci când societatea se află în insolvenţă, nu mai este posibil acest lucru, conform legii.

În alte speţe, așa ziși creditori solicită  recuperarea creanței în baza unui contract de garanție care nu a fost  executat. Practic, este vorba de firme ce joacă rolul de garanți ai  unor  creditori ai companiei insolvente. Acestea solicită înscrierea la masa credală cu aceeaşi valoare ca şi creditorii pentru care garantaseră, deşi nu le fusese cerută  garanția.

Unele firme de leasing, când află că o societate client a intrat în insolvenţă, trimite o notificare de reziliere a  contractului, solicitând plata creanței și a capitalului nefacturat,  „deşi nu are temei legal, deoarece contractele rămân în vigoare în  perioada insolvenței sau sunt menținute printr-o notificare a  administratorului judiciar”, afirmă specialiştii.

 

Foarte multe societăți aflate în insolvență se confruntă cu abuzuri din partea creditorilor, care pretind că au de recuperat sume  ce nu le revin de drept. Am avut situaţii în care creditorii au solicitat penalităţi de întârziere foarte mari şi ca efect, datoriile firmei debitoare au crescut nejustificat.

Radu Pavel, avocat specializat în insolvență și drept corporatist

 

Numărul firmelor dizolvate a scăzut

Numărul de companii dizolvate a scăzut, în primele nouă luni din 2019, cu 5,16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 24.823 unităţi, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au avut loc în Bucureşti (4.358 de firme, în scădere cu 15,83% faţă de primele nouă luni din 2018) şi în judeţele Constanţa (1.221, în creştere cu 3,91%), Cluj (1.137, în creştere cu 16,89%) şi Timiş (1.205, în creştere cu 13,06%).

 

×