Un sistem informatizat care centralizează toate veniturilor, controale periodice, sancțiuni drastice și educarea contribuabililor. Acestea sunt măsurile prin care Belgia ține în frâu evaziunea fiscală, un model care ar putea fi aplicat și în România. Cu toate acestea, Beatrice Man, atașat economic și comercial în cadrul Ambasadei Belgiei la București, este convinsă că nu există vreo țară în care fenomenul să fi fost eradicat în totalitate. Doar proporțiile sunt diferite, după cum ne-a spus oficialul, în cadrul unui interviu acordat pentru Income Magazine.
Income Magazine: Care sunt măsurile concrete pe care le-a adoptat Belgia pentru combaterea evaziunii fiscale?
Beatrice Man: În primul rând, Belgia deține un sistem informatizat performant de control al veniturilor care centralizează toate datele, recoltate- primite, de la angajatori, bănci, notari, precum și cu cele primite de la contribuabili, respectiv declarațiile fiscale personale. O altă măsură adoptată de Belgia o reprezintă controalele sistematice și foarte serioase și apoi penalizarea drastică a celor ce se fac vinovați de fraudă fiscală.
Income Magazine: Care au fost rezultatele aplicării acestor măsuri?
Beatrice Man: Nu pot cuantifica rezultatele însă pot afirma că, grație acestor măsuri, contribuabilii sunt foarte atenți în declararea veniturilor. Nu cred că este vorba doar de conștiință, ci și de conștientizarea faptului că, în caz contrar, repercusiunile se pot dovedi mult mai costisitoare decât o declarare onestă a veniturilor.
Income Magazine: În opinia dumneavoastră, ce măsuri ar trebui să ia România pentru a limita evaziunea fiscală?
Beatrice Man: În primul rând să creeze un organism de control apolitic, competent, serios și incoruptibil. Apoi să ia măsuri de educare a contribuabililor și informarea transparentă a acestora în legătură cu modalitatea de cheltuire a sumelor încasate din taxe și impozite. Acest lucru ar presupune și o cheltuire judicioasă, în folosul cetățeanului.
Citeste interviul integral pe incomemagazine.ro