x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Unde se află România în Top 500 companii

Unde se află România în Top 500 companii

de Cristian Anton    |    07 Sep 2017   •   12:10
Unde se află România în Top 500 companii
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Numărul firmelor din România care au ajuns în Top 500 companii din Europa Centrală şi de Est (ECE) a crescut de la 56 în 2013 la 65 în 2016, iar ţara noastră se află pe un trend ascendent, potrivit unui raport Coface. Cifra de afaceri medie a firmelor din România, de 891 milioane de euro, este încă sub majoritatea ţărilor din regiune, însă a înregistrat cea mai mare rată de creştere în 2016, respectiv 6,6%. Polonia este cel mai important jucător regional, cu o creştere de 3,3% a cifrei de afaceri, urmată de Ungaria (-11,5%) şi Cehia (-2,2%).

Cu cele 65 de companii în Top 500 ECE, România e departe de principalele puteri: Polonia (168 de companii), Ungaria (75 de companii) şi Cehia (71 de companii). Opt firme românești au intrat prima dată în top: distribuitorul de medicamente Fildas Trading (locul 356), grupul energetic Tinmar Energy (367), producătorul din industria auto Hella Romania (374), Mercedes-Benz Romania (441), Pirreli Tyres Romania (465), Glencore Agriculture Romania (480), Transgaz (495) şi  Romania Hypermarce (496).

Automobile Dacia rămâne cea mai puternică firmă din România, dar se află abia pe locul 14 în Top 500 ECE, cu afaceri de 4,57 miliarde de euro şi un profit net de 100 milioane de euro

Dacia a urcat trei poziții în clasamentul de anul acesta. Poziția a doua este ocupată de OMV Petrom Marketing SRL (locul 23 în clasamentul general), cu afaceri de 3,17 miliarde de euro şi profit de 85 milioane euro, urmată de OMV Petrom (locul 31), cu afaceri de 2,76 miliarde de euro şi profit de 200 milioane euro. În primele zece cele mai mari companii româneşti se mai află Kaufland, Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, British American Tobacco, Carrefour și Lidl Discount.

România, pe locul patru în regiune

“România ar trebui urmărită cu atenție în următorii ani. În perioada recentă, tot mai multe companii românești au crescut suficient pentru a intra în top 500”, se arată în raportul Coface. România se poziționează pe locul patru în regiune ca cifră de afaceri a firmelor sale.

57,9 miliarde de euro este cifra de afaceri totală a companiilor româneşti din Top 500 ECE 

Companiile din Top 500 ECE au generat anul trecut o cifră de afaceri de 580 miliarde de euro. Cele mai mari firme au înregistrat o scădere a cifrei de afaceri şi a profitului net, dar şi-au crescut semnificativ forţa de muncă. Pentru prima dată în ultimii nouă ani, de când Coface elaborează acest Top 500, sectorul auto a depăşit sectorul petrol şi gaze.

Studiul Coface reprezintă un top al celor mai mari 500 de companii din regiune după cifra de afaceri şi oferă o analiză suplimentară, după numărul de angajați, tipul companiilor, sectoare, piețe.

 

 

×