x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Despre istoria Bucureştiului, cu istoricul Adrian Majuru

Despre istoria Bucureştiului, cu istoricul Adrian Majuru

de Luminita Ciobanu    |    21 Oct 2014   •   15:22

Oraşul lui Bucur ciobanul a împlinit, în luna septembrie, 555 de ani de la atestarea documentară, însă istoria acestei bătrâne cetăţi de pe Dâmboviţa, mai mult sau mai puţin romanţată, a făcut obiectul cercetării şi curiozităţii multora. S-au publicat multe cărţi pe această temă, albume cu fotografii vechi sau cu peisaje urbane pictate, s-au făcut reportaje şi filme documentare. Istoricul Adrian Majuru, binecunoscut pentru multiplele sale contribuţii de autor şi editor la recuperarea istoriei mai puţin ştiute a Capitalei va povesti despre Bucureştiul mai puţin cunoscut într-un cadru special. Invitaţii prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter la “Cafeneaua critică” miercuri, 22 octombrie 2014, între orele 19:00 şi 21:30, la Club A, vor fi Adrian Majuru (manager al Muzeului Municipiului Bucureşti - MMB), Ştefan Ciochinaru (membru al Consiliului Ştiinţific MMB), Lelia Zamani (şefă a Secţiei Istorie-Patrimoniu), Dan Pârvulescu (şef al Secţiei memoriale), Marian Constantin (şef al Secţiei Artă).

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A şi la Club Control. Din toamna lui 2011 dezbaterile Cafenelei critice au loc la Club A.

×